Antena Meniu Search
x

Solistul Aerosmith, la dezintoxicare. Steven Tyler luptă de-o viaţă cu drogurile: a cheltuit 6 milioane de dolari doar pe cocaină

Solistul trupei Aerosmith, Steven Tyler, a intrat de bunăvoie într-un program de reabilitare, după o luptă de-o viaţă împotriva dependenţei de droguri. Potrivit New York Post, artistul de 74 de ani a început să consume substanţe interzise de la vârsta adolescenţei, iar în trecut a declarat că a cheltuit aproximativ 6 milioane de dolari doar pe cocaină. Formaţia rock din Boston şi-a anulat spectacolele din iunie şi iulie din Las Vegas, transmite Associated Press.

de Redactia Observator

la 26.05.2022, 10:03

Steven Tyler luptă de-o viaţă cu drogurile
Steven Tyler luptă de-o viaţă cu drogurile - Shutterstock

Steven Tyler, în vârstă de 74 de ani, nu a făcut un secret din lupta sa de o viaţă cu dependenţa de substanţe. "După cum mulţi dintre voi ştiţi, iubitul nostru frate Steven a făcut eforturi în ceea ce priveşte abstinenţa sa timp de mulţi ani (...) După o intervenţie chirurgicală la picior pentru a se pregăti pentru scenă şi necesitatea de a controla durerea în timpul procesului, a recidivat recent şi a intrat voluntar într-un program de tratament pentru a se concentra pe sănătatea şi recuperarea sa", a postat trupa pe reţelele de socializare.  

Aerosmith a anulat spectacolele din Las Vegas

Spectacolele Aerosmith, programate în iunie şi iulie în Las Vegas, au fost anulate. Obiectivul trupei este de a începe să cânte din nou în septembrie, au anunţat artiştii. "Suntem devastaţi de faptul că v-am deranjat pe atât de mulţi dintre voi, în special pe cei mai loiali fani ai noştri, care călătoresc adesea distanţe mari pentru a ne vedea spectacolele", au mai transmis membrii formaţiei. Trupa a promis rambursări pentru spectacolele anulate. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Solistul Aerosmith, la dezintoxicare. Steven Tyler luptă de-o viaţă cu drogurile: a cheltuit 6 milioane de dolari doar pe cocaină