Video Spaţiul nu mai e ultima frontieră. SpaceX a reuşit, în premieră istorică, să trimită pe orbită primul echipaj exclusiv civil
Spaţiul nu mai e ultima frontieră! Compania lui Elon Musk a reuşit în această dimineaţă, în premieră istorică, să trimită pe orbită primul echipaj exclusiv civil. Cei patru americani, două femei şi doi bărbaţi, vor petrece trei zile la 575 de kilometri deasupra Pământului. La fiecare 24 de ore vor înconjura de aproximativ 15 ori planeta.
La 3 dimineaţa ora României, 20 ora Americii, prima misiune civilă pe orbită a debutat cu aplauze şi multă emoţie de la baza Cape Canaveral din Florida. Prima porţiune a rachetei s-a separat la nici 3 minute de la decolare, iar a doua după alte 9 minute, lăsându-i pe cei 4 fantastici ai lui Elon Musk să orbiteze în jurul Pământului. Singuri, fără vreun astronaut alături, la 575 de kilometri altitudine, mai sus decât Staţia Spaţială. Capsula Crew Dragon este complet autonomă. Faţă de misiunile Virgin Galactic şi Blue Origin, totul este controlat de pe Pământ. Cei 4 turişti trebuie doar să savureze la maximum călătoria, să facă fotografii şi câteva teste. La 5:58, ora României, făcuseră deja prima rotaţie în jurul Pământului.
Aterizarea va avea loc în Atlantic, cu ajutorul unor paraşute uriaşe. Scopul misiunii numită Inspiration 4 este să strângă 200 de milioane de dolari pentru un spital de copii bolnavi de cancer. Unul dintre turiştii spaţiali , Hayley Arceneaux a trecut prin cancer osos la 10 ani, iar acum poartă o proteză. Ca să poată pleca în spaţiu, scaunul navetei a fost special modificat pentru ea. Banii vor fi obţinuţi prin vânzarea unor bunuri pe care cei 4 le-au luat cu ei în spaţiu. Printre ele, o chitară ukulele, o melodie a celor de la Kings of Leon şi 66 de kilograme de hamei. Misiunea a fost sponsorizată de cel care a devenit şi căpitanul misiunii. Antreprenorul Jared Isaacman. Ceilalţi doi turişti sunt o profesoară şi un inginer, care a cîştigat biletul spre spaţiu prin tragere la sorţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰