Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Cum să-ți faci o bluză cu țepi

Spre deosebire de hainele pentru femei, hainele pentru bărbaţi nu sunt atât de spectaculoase! Nu sunt la fel de colorate, nu sunt la fel de accesorizate şi nici măcar la fel de sclipicioase. Însă există domni pentru care o bluză normală pur şi simplu nu merită să fie purtată.

de Redactia Observator

la 04.02.2015 , 20:47

Spre deosebire de hainele pentru femei, hainele pentru bărbaţi nu sunt atât de spectaculoase! Nu sunt la fel de colorate, nu sunt la fel de accesorizate şi nici măcar la fel de sclipicioase. Însă există domni pentru care o bluză normală pur şi simplu nu merită să fie purtată. 

În ziua de azi, oricine poate avea un canal de YouTube prin intermediul căruia să dea sfaturi de stil. De această dată, am accesat canalul unui american de origine asiatică, specializat în crearea imaginii de "băiat de băiat". Începând, desigur, cu modul în care se îmbracă. Şi - pentru că nu găsea prin magazine articolele vestimentare dorite - omul a învăţat să şi le îmbunătăţească pe cele pe care deţinea deja.

Mai precis, cu ţinte! Ţinte argintii, ţinte aurii, ţinte piramidale, ţinte conice. După o matură deliberare, designerul de apartament s-a oprit la nişte ţinte conice aurii. Pe ce vrea să le plaseze? Pe o bluză bleumarin, care arată plictisitor de decentă. Înainte de a realiza capodopera, artistul stabileşte cam câte ţinte îşi va plasa pe umăr, astfel încât să sclipească de la depărtare. Apoi se ajunge la componta geometrică. Cu ajutorul unei carioci se trasează linii pe bluză, astfel încât ţintele să fie perfect aliniate. Ulterior se scoate capacul cariocii, pentru a se face punctuleţe acolo unde vor sălăşlui ţintele.

Vezi și

Ajungem la punctul critic al distrugerii unei bluze aflată în stare perfectă. Însă pasul este inevitabil. Cum altfel s-ar putea plasa ţintele dacă nu există găurele? Victorie! Prima ţintă a fost fixată! Repetaţi procedura, până când ajungeţi la numărul dorit de ţinte. Treaba merge bine, ţintele se înmulţesc, puloverul începe să semene cu un porc ţepos proaspăt-enervat.

Un umăr a fost terminat. De tot! De vină sunt nu mai puţin de 11 ţinte.. În mod similar, le distruge bluza şi pe partea cealaltă. Să vedem rezultatul final. Acum nu rămâne decât să ne rugăm pentru nefericita care va avea ghinionul să-şi sprijine tâmpla de umărul ţepos al băiatului de băiat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Special! Cum să-ți faci o bluză cu țepi