Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Statele Unite au împiedicat Iranul să captureze două petroliere, în Golful Persic

Iranul a încercat să captureze două petroliere, miercuri, la intrarea în Golful Persic, dar tentativele au fost oprite prin mobilizarea de nave militare americane, anunţă Forţele Navale din SUA, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 05.07.2023 , 16:56

Statele Unite au împiedicat Iranul să captureze două petroliere, în Golful Persic - Profimedia - imagine ilustrativă

Incidentele maritime au avut loc în Strâmtoarea Ormuz, la intrarea în Golful Persic. Ambarcaţiuni militare iraniene au încercat să captureze două petroliere şi au tras focuri de armă asupra unuia dintre acestea. În ambele cazuri, ambarcaţiunile iraniene s-au retras după ce nave militare americane au fost mobilizate ca reacţie la apelurile de urgenţă ale echipajelor petrolierelor.

"Forţele Navale iraniene au încercat să captureze petroliere comerciale care tranzitau zone maritime internaţionale. Forţele Navale americane au reacţionat imediat şi au împiedicat tentativele de capturare", a declarat Tim Hawkins, purtătorul de cuvânt al Flotei a V-a a Forţelor Navale americane, citat de agenţia The Associated Press. Nava vizată de focuri de armă nu a suferit avarii majore. Ambele petroliere îşi continuă cursele după incidente.

În ultimele luni, Iranul a capturat două petroliere în Golful Persic

Articolul continuă după reclamă

Anterior, un organism din cadrul Forţelor Navale Regale britanice a comunicat, potrivit agenţiei Reuters, că un petrolier sub pavilion Bahamas administrat de o firmă din Statele Unite a fost vizat de focuri de armă în Golful Persic. Petrolierul vizat de focuri de armă navighează sub pavilion Bahamas, dar este deţinut de o companie din Grecia şi administrat de o firmă din SUA, conform companiei maritime Ambrey.

Incidentul armat a avut loc în largul oraşului Muscat din Oman. Nava nu a suferit daune semnificative şi nicio persoană nu a fost rănită, a comunicat Comandamentul britanic pentru operaţiuni maritime (UKMTO), un organism din cadrul Forţelor Navale Regale. Potrivit datelor înregistrate de grupul maritim Refinitiv, profilul navei atacate corespunde cu cel al petrolierului Richmond Voyager, administrat de compania Chevron. Nava a plecat din Ras Tannoura (Arabia Saudită), a făcut escală în Emiratele Arabe Unite şi se îndreaptă spre Singapore.

Începând din 2019, în Golful Persic au avut loc o serie de incidente maritime, pe fondul tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran. În ultimele luni, Iranul a capturat două petroliere în Golful Persic.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Statele Unite au împiedicat Iranul să captureze două petroliere, în Golful Persic