Antena Meniu Search
x

Statul Arkansas interzice avortul, inclusiv în caz de viol şi incest. Singura excepție prevăzută în lege

Statul american Arkansas a adoptat o lege care interzice avortul - inclusiv în caz de viol sau incest, sperând ca astfel să oblige Curtea Supremă să revină asupra hotărârii sale Roe v. Wade din 1973 prin care a extins acest drept în întreaga ţară.

de Redactia Observator

la 10.03.2021, 13:46

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă - Shutterstock
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Singura excepţie prevăzută în textul promulgat marţi în acest stat cunoscut prin conservatorismul său creştin, este ”salvarea vieţii mamei într-o urgenţă medicală”, potrivit guvernatorului Asa Hutchinson.

Asa Hutchinson a anunţat că a promulgat această lege din cauza ”convingerilor (sale) sincere” împotriva avortului, scrie News.ro.

Textul urmează să intre în vigoare în vară, iar puternica organizaţie de apărarea drepturilor civice ACLU a anunţat că o contestă în justiţie.

Legea care divizează America

Avortul împarte în continuare puternic populaţia americană, iar în în mediile religioase există o opoziţie aprigă.

Statele din Sudul şi centrul ţării şi-au multiplicat de 20 de ani textele de lege şi restricţiile cu privire la avort, impunând de exemplu o anumită lărgime a culoarelor către blocurile operatorii şi obligând numeroase clinici să se închidă.

Prin această lege din Arkansas, oponenţii întreruperii voluntare a sarcinii speră să oblige Curtea Supremă a Statelor Unite, care a stabilit în 1973 că americancele au dreptul să avorteze, să  revină asupra acestei hotărâri.

O astfel de revenire ar permite fiecărui stat să facă ceea ce vrea şi ar creşte şi mai mult inegalităţile teritoriale.

”Scopul acestei legi este să pregătească terenul pentru ca Curtea Supremă să anuleze jurisprudenţa actuală”, a anunţat - fără ocolişuri - într-un comunicat guvernatorul din Arkansas.

Templul dreptului american este ancorat solid în dreapta, după ce fostul preşedinte Donald Trump a numit o judecătoare conservatoare cu doar câteva zile înainte de înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Stiri externe » Statul Arkansas interzice avortul, inclusiv în caz de viol şi incest. Singura excepție prevăzută în lege