Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cifre ÎNGRIJORĂTOARE: România va înregistra una dintre cele mai dramatice scăderi de populație din Europa. Câţi oameni vom fi pe Terra în 2050

Populația Terrei va atinge 9,9 miliarde de indivizi în 2050, o creștere cu 33% în raport cu cei 7,4 miliarde de oameni din prezent, conform unui studiu publicat joi de ONG-ul american Population Reference Bureau (PRB).

de Redactia Observator

la 25.08.2016 , 21:16

Populația Terrei va atinge 9,9 miliarde de indivizi în 2050, o creștere cu 33% în raport cu cei 7,4 miliarde de oameni din prezent, conform unui studiu publicat joi de ONG-ul american Population Reference Bureau (PRB).

În 2050 India va fi țara cu cel mai mare număr de locuitori - 1,708 miliarde, iar România va înregistra una dintre cele mai mari scăderi de populație din Europa, după Germania, Ucraina și Rusia, relatează sudinfo.be.

Potrivit estimării, pragul de zece miliarde de locuitori al planetei va fi atins în 2053, iar creșterile cele mai spectaculoase de populație le vor înregistra Nigeria și Pakistan.

Articolul continuă după reclamă

În 2016, țara cu cea mai mare populație a lumii este China (1,378 miliarde de locuitori), după care urmează India (1,329 miliarde) și la mare distanță SUA (324 milioane), Indonezia (259 de milioane), Brazilia (206 milioane), Pakistan (203 milioane) și Nigeria (187 milioane).

După 34 de ani, India va deveni țara cu cea mai numeroasă populație, în fața Chinei, a cărei populație va scădea la 1,344 de miliarde, și a SUA (398 milioane). Nigeria va avea un număr de locuitori mai mult decât dublu față de 2016, respectiv de 398 de milioane. Pe următoarele locuri se vor afla Indonezia (360 de milioane), Pakistanul (344 de milioane) și Brazilia (226 de milioane).

Pe lângă China, a cărei populație se va reduce până în 2050 cu 34,1 milioane de locuitori, principalele scăderi se vor înregistra în Japonia (—24,7 milioane), Germania (—9,6 milioane), Ucraina (—9,1 milioane), Rusia (—7,9 milioane), România (—6,4 milioane) și Spania (—3,5 milioane).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cifre ÎNGRIJORĂTOARE: România va înregistra una dintre cele mai dramatice scăderi de populație din Europa. Câţi oameni vom fi pe Terra în 2050