Suspectul care a deschis focul într-un tren, în nordul Franţei, a fost identificat
Cei trei eroi americani, care au oprit un atac armat într-un tren din Franţa, au spus că suspectul avea o evidentă motivaţie teroristă
Cei trei eroi americani, care au oprit un atac armat într-un tren din Franţa, au spus că suspectul avea o evidentă motivaţie teroristă
Ayoub El-Khazzani este numele tânărului care a deschis focul într-un tren, în nordul Franţei. Înaintea incidentului, marocanul în vârstă de 26 de ani a locuit o perioadă în Spania, iar autorităţile de acolo l-au avut sub supraveghere.
El-Khazzani a fost identificat cu ajutorul amprentelor digitale, spun anchetatorii francezi. Aceeaşi sursă a mai precizat că marocanul a fost depistat la Berlin, în luna mai, în timp ce se îndrepta către Turcia.
Două anchete au loc în acest caz - una a Parchetului federal belgian şi una a Parchetului Antiterorist din Paris, cu competenţe la nivel naţional.
- Regele Spaniei a apărut bronzat, cu urme de ochelari, la un forum din Madrid. Fusese la schi în Formigal
- Atacul cu cuțitul din Amsterdam ar fi avut motivație teroristă. Cine sunt victimele ucraineanului din Doneţk
- Rusia spune că nu poate accepta planul SUA de a soluționa războiul din Ucraina, Trump e convins că Putin va semna...
- Paros şi Mykonos, sub cod roşu de inundaţii. A plouat într-o zi cât pentru o lună. Șuvoaiele au acoperit...
- Al patrulea soldat american dispărut în Lituania a fost găsit mort, la o zi după descoperirea camarazilor săi
Cei trei eroi americani au declarat că atacatorul avea o motivaţie teroristă evidentă.
În vârstă de 23 de ani, soldatul american rănit cu un cutter de atacator a povestit clipele de teroare din tren, după ce a fost externat. Soldaţii americani i-au îndemnat pe oameni să acţioneze în astfel de situaţii.
Atât el cât şi ceilalţi trei bărbaţi au fost medaliaţi pentru actul lor de curaj. Felicitări au primit şi din partea preşedintelui Barack Obama, care i-a sunat pe cei trei americani.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰