Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sute de imigranţi au blocat o autostradă şi au intrat în greva foamei, după ce Ungaria a închis granițele

Supăraţi că maghiarii au închis graniţele, sute de imigranţi au blocat o autostradă şi au intrat în greva foamei. E puţin probabil să schimbe ceva. Peste 200 de refugiaţi au fost deja arestaţi pentru că au încercat să treacă ilegal frontiera.

de Redactia Observator

la 16.09.2015 , 07:40

Supăraţi că maghiarii au închis graniţele, sute de imigranţi au blocat o autostradă şi au intrat în greva foamei. E puţin probabil să schimbe ceva. Peste 200 de refugiaţi au fost deja arestaţi pentru că au încercat să treacă ilegal frontiera. 

Am luat decizia de a începe lucrările de pregătire pentru construcţia unui gard începând de la graniţa ungaro-sârbo-română. Va avea o lungime rezonabilă, pentru cazul în care presiunea migranţilor se va schimba dinspre Serbia spre Romania".

Gardul de sârmă ar urma să înceapă din punctul unde se întâlnesc frontierele Ungariei, Serbiei şi României şi va fi practic o continuare a gardului de 175 de kilometri construit de vecinii maghiari la graniţa cu Serbia. Reacţia Minsterului de externe român a fost promptă.

Vezi și

Ministerul Afacerilor Externe consideră că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene şi care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european. Această poziţie a fost deja comunicată părţii ungare.

Premierul Victor Ponta a spus că ideea autorităţilor de la Budapesta de a ridica un gard de-a lungul graniţei, lăsând astfel Serbia, Austria şi România să se descurce cu o problemă europeană scoate Ungaria din Europa.

După ce Ungaria a închis graniţa cu Serbia şi a postat poliţişti şi militari pe toată lungimea frontierei, au început protestele dincolo de gardul de sârmă.

Sutele de imigranţi care au rămas blocaţi în Serbia au protestat faţă de măsurile dure introduse de Guvernul de la Budapesta şi au scandat numele cancelarului german.

Nemulţumiţi şi de ridicarea celui de-al doilea gard de sârmă al autorităţilor maghiare, ei s-au aşezat pe o autostradă care leagă Belgradul de Budapesta, iar autorităţile au fost nevoite să o închidă.

Au fost arestate 275 de persoane care au trecut graniţa ilegal. Şi, având în vedere că este o infracţiune, vor fi pedepsiţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Sute de imigranţi au blocat o autostradă şi au intrat în greva foamei, după ce Ungaria a închis granițele