Video Te simți singur în pandemie? O fermă din Germania ofera gratis îmbrăţişări cu oi
O fermă din Germania oferă oamenilor care se simt privați de contactul uman, din cauza restricțiilor impuse de coronavirus, o alternativă neobișnuită: posibilitatea de a îmbrățișa o oaie.
Te simţi singur? Îmbrăţişează o oaie
"Avem aici niște oi minunate, cărora le place foarte mult dacă primesc vizitatori", a spus Lexa Voss, care conduce un program educațional la o fermă de lângă Hattingen, din vestul Germaniei, pentru a încuraja oamenii să se apropie de animale. "Permit oamenilor să viziteze oile nesupravegheate și să se distreze minunat cu ele în natură și departe de orice măști și distanțe sociale", a spus femeia, citată de Reuters.
Vizitatorii trebuie să-și rezerve o întâlnire, dar se pot apropia cât de mult doresc de oi. Sesiunile sunt gratuite, deși vizitatorii sunt întrebaţi dacă nu vor să doneze ceva bani pentru fermă. Therese Pfeffer s-a bucurat de întâlnirea ei cu animalele.
"În acest moment evităm să fim aproape unul de celălalt. Suntem întotdeauna la distanță", a spus ea. "Sinceră să fiu, merg întotdeauna pe lângă pășuni de oi și ele fug. Și aici este foarte diferit. E minunat"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰