Antena Meniu Search
x

Teroristul responsabil de carnagiul din Germania este încă liber!

Un atac bine pus la punct, din timp şi cu multă răbdare. Momentul critic a început la ora 16:00, ora României. Până la ora masacrului, s-au întâmplat multe.

Vezi și

Un atac bine pus la punct, din timp şi cu multă răbdare. Momentul critic a început la ora 16:00, ora României. Până la ora masacrului, s-au întâmplat multe.

Potrivit datelor pe care le avem de la autorităţile din Germania, până în acest moment, ştim următoarele: între 16:00 şi 17:00 atacatorul fură camionul de la şoferul polonez şi rămâne la aproximativ 2 kilometri de Piaţă, pe loc. La ora 18:40, cu aproximaţie, pakistanezul ajunge în apropierea târgului de Crăciun şi parchează pe strada Kant, la câteva sute de metri de locul atacului. Aici rămâne până la ora 21:00. Puţin după ora 21:00 decide să acţioneze. Intră cu tirul în Piaţă pe aici, la intersecţia străzilor Kant cu Budapesta, şi distruge tot ce prinde în cale pe o distanţă între 50 şi 80 de metri. La ora 21.14 minute opreşte tirul. Şoferul se dă jos din cabină şi fuge. La doi km distanţă de piaţă este prins de poliţişti. Pe strada Victory Colum. 

Un astfel de tir a intrat în Piaţa din Berlin. Lăţimea cabinei este de doi metri şi jumătate. Numai dacă ne imaginăm aglomeraţia dintr-o piaţă ne putem da seama că dintr-un prim impact poate spulbera chiar şi 10 oameni. Camionul are o lungime de aproape 19 metri şi o înălţime de 3 metri. Încărcătura pe care o avea în remorcă era de aproximativ 25 de tone. Specialişti spun că un astfel de mastodont, la o viteză de doar 30 de kilometri pe oră, poate dărâma chiar şi un zid de beton lat de jumătate de metru. Este clar că barăcile dintr-un târg de Crăciun şi oamenii din Piaţă nu au avut nicio şansă în calea fierului ucigaş!

Este principala probă în cel mai grav atac terorist comis pe teritoriul german în ultimul deceniu. Camionul de 25 de tone devenit armă de distrugere în masă a fost ridicat de dimineaţă de la locul masacrului. Anchetatorii speră ca în interior să găsească indicii, amprente, care să îl demaşte pe atacator.

Pe acelaşi subiect

60 la număr, toate târgurile de Crăciun au fost închise pentru 24 de ore. Teama a pus stăpânire pe Berlin. Autorul atacului din piaţa de Crăciun este încă în libertate, înarmat şi extrem de periculos.

Pakistanezul reţinut aseară, după atac, neagă orice implicare în atentat. Chiar şi anchetatorii au dubii serioase că l-au arestat pe autorul masacrului.

De dimineaţă, poliţia a organizat un raid într-unul dintre cele mai mari centre pentru refugiaţi din Berlin. Însuşi cancelarul german Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă că sunt şanse mari ca autorul atacului să fie un solicitant de azil.

Pentru moment, autorităţile nu au făcut publică identitatea victimelor. Una dintre ele, găsită în cabina camionului, este un polonez - şoferul camionului care a fost furat.

În ciuda tuturor incertitudinilor, un lucru este sigur. A fost un atentat terorist anchetat acum de parchetul federal. Deşi nu există o revendicare clară, modul de operare trimite cu gândul la tehnicile folosite de gruparea teroristă ISIS. Mai ales că în vară, de Ziua Franţei, un atentat tras la indigo a avut loc la Nisa. 80 de oameni, printre care şi un român, au murit atunci după ce un camion a intrat în mulţimea aflată pe promenadă. Franţa a declarat atunci, din nou, război terorismului. Acum, a venit rândul Germaniei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri externe » Teroristul responsabil de carnagiul din Germania este încă liber!