Trump ar putea semna un decret privind construcția zidului cu Mexic
Donald Trump ar putea semna, astăzi, decrete pentru limitarea imigraţiei şi întărirea măsurilor de protecţie a frontierei. Una din aceste măsuri ar fi construcţia celebrului zid pe care Trump a promis, de nenumărate ori, că-l va ridica la graniţa cu Mexic. Noi proteste sunt aşteptate după deciziile preşedintelui.
Donald Trump ar putea semna, astăzi, decrete pentru limitarea imigraţiei şi întărirea măsurilor de protecţie a frontierei. Una din aceste măsuri ar fi construcţia celebrului zid pe care Trump a promis, de nenumărate ori, că-l va ridica la graniţa cu Mexic. Noi proteste sunt aşteptate după deciziile preşedintelui.
Donald Trump a anunţat printr-un mesaj pe reţelele sociale, că astăzi va fi "o zi mare" în ceea ce priveşte securitatea naţională.
"Printre altele, vom construi zidul!", a precizat Trump. Este vorba de zidul de la graniţa cu Mexicul, pe unde intră, ilegal, în Statele Unite, imigranţii latino-americani.
Reporterii CNN au constatat, însă, că în unele sectoare ale graniţei există deja ziduri sau garduri iar în altele, asemenea construcţii par, pur şi simplu, imposibile.
Surse din Congres afirmă că preşedintele Trump ar putea decide şi suspendarea temporară a vizelor de intrare pentru cetăţenii din şapte ţări musulmane care, în opinia lui, prezintă riscuri pentru securitatea naţională.
Printre acestea, ţări aflate, practic, în stare de război, precum Siria, Yemen şi Libia. Nici refugiaţii nu vor mai fi primiţi în Statele Unite, cu excepţia celor ce aparţin unor minorităţi religioase persecutate.
Eventualele decrete din domeniul imigraţiei şi protecţiei frontierelor s-ar adăuga altor măsuri controversate adoptate de Trump în doar câteva zile de la preluarea mandatului. Ieri, el a ordonat reluarea procesului de avizare a unor conducte de petrol contestate de ecologişti.
Decizia a generat imediat proteste de stradă la care s-a alăturat, între alţii, şi celebra actriţă Jane Fonda.
Trump susţine că va renegocia contractele pentru cele două conducte, iar deschiderea şantierelor va crea zeci de mii de locuri de muncă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰