Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump și cina cea de taină a bogaților în cripto. Un loc la masă a costat peste 1 milion $, iar lista invitaților a fost secretă

Donald Trump a organizat joi seara, la luxosul său club de golf din Washington, o cină care a împărțit SUA în două. Un loc la masă a costat, în medie, peste 1 milion de dolari. Peste 220 de investitori în cripto au fost selectați pe baza valorii portofoliului deținut în criptomoneda lui Trump ($TRUMP). Majoritatea sunt străini și anonimi, cunoscuți doar prin pseudonime și portofelele de cripto. În total, câștigătorii au cheltuit 394 de milioane de dolari pe criptomoneda oficială a lui Trump. Liderul de la Casa Albă a fost acuzat de democraţi că a organizat "o orgie a corupției". Este şocant, dar nu neapărat ilegal, a comentat un expert. 

de Redactia Observator

la 23.05.2025 , 16:29

Trump şi cina cea de taină a bogaților în cripto. Un loc la masă a costat peste 1 milion de $ iar lista invitaţior, secretă Imagini de la cina organizată de Donald Trump cu principalii deţinători ai criptomonedei sale - X.com

Donald Trump i-a găzduit joi pe cei 220 de principali deţinători ai criptomonedei sale $TRUMP la o cină cu uşile închise, eveniment calificat drept scandalos de opoziţia democrată, care a denunţat un conflict de interese, relatează AFP.

Pentru un loc la masă s-a ţinut practic un concurs. În total, câștigătorii au cheltuit 394 de milioane de dolari pe criptomoneda oficială a lui Trump, deși unii au vândut parțial sau integral deținerile după încheierea concursului. Cheltuielile au variat mult: primii șapte câștigători au investit peste 10 milioane de dolari fiecare, iar ultimii 24 - sub 100.000. O treime dintre câștigători (67 de persoane) au cheltuit peste un milion de dolari, media fiind de 1,7 milioane, potrivit NBC News. 

Cina a avut loc la Trump National Golf Club, unul dintre terenurile de golf şi cluburile country ale familiei, situat în Potomac Falls, statul Virginia, o suburbie a Washingtonului. Casa Albă a refuzat să dea o listă cu participanţii la cină. "Statele Unite domină cripto, bitcoin etc. şi ne vom asigura că rămâne aşa!", a scris preşedintele SUA pe reţeaua sa de socializare Truth Social. 

Articolul continuă după reclamă

Multă vreme ostil în mod făţiş monedelor digitale, Donald Trump s-a răzgândit în cursul ultimei sale campanii, iar sectorul a contribuit cu peste 100 de milioane de dolari la realegerea sa. Condiţia participării la cină a fost deţinerea, în medie, între sfârşitul lunii aprilie şi jumătatea lunii mai, a unei sume de peste 50.000 de dolari în $TRUMP, criptomoneda lansată cu câteva ore înainte de învestirea lui Donald Trump. Unii, ca miliardarul în criptomonede Justin Sun, cel mai mare proprietar de $TRUMP, au cumpărat-o chiar în valoare de mai multe milioane de dolari.

"Dacă credeţi că nu e nimic în neregulă, atunci ce aveţi de ascuns?", a reacţionat joi senatorul democrat Chris Murphy, la o conferinţă de presă intitulată "Publicaţi lista de invitaţi". Sistemul pe care se bazează monedele digitale, blockchain-ul, garantează anonimatul. Antreprenori precum finanţistul Bryce Paul, CEO-ul platformei Magic Eden Jack Lu şi programatorul Nikita Anufriev şi-au anunţat prezenţa la gală, acesta din urmă postând un videoclip cu discursul lui Donald Trump.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

La intrarea pe terenul de golf, oaspeţii au fost întâmpinaţi de zeci de protestatari, care au scandat "America nu e de vânzare", "Opriți corupția cripto" și "Publicați lista invitaților".  $TRUMP a fost etichetat ca "meme coin", o categorie de active cu scop pur speculativ, fără utilitate tranzacţională şi nici vocaţie de investiţie. Creatorii monedei o prezintă în schimb ca pe "o expresie a sprijinului şi angajamentului faţă de idealurile şi credinţele" reprezentate de Donald Trump. O mare parte din comunitatea criptomonedelor a reacţionat negativ la marketingul $TRUMP, apreciind că dăunează imaginii industriei.

Miliardarul Justin Sun, ameninţat cu închisoarea, a scăpat de acuzaţii 

Mai bine de jumătate dintre cei 220 de invitați la eveniment sunt din afara SUA. Printre cei prezenți s-a numărat miliardarul Justin Sun, antreprenor cripto de origine chineză, care a şi postat imagini de la eveniment. Sun este şi consilier al platformei cripto deţinută de familia Trump, World Liberty Financial, care a generat sute de milioane de dolari. În februarie, Comisia pentru Valori Mobiliare (SEC) a suspendat un proces de fraudă din 2023 împotriva lui Sun, invocând interesul public.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Pun întotdeauna țara înaintea afacerilor... Când devii președintele Statelor Unite, vrei să vezi că oamenii prosperă. Administrația Biden a persecutat inovatorii din cripto, iar noi îi readucem în SUA, acolo unde le este locul", a spus Trump la cină potrivit unui videoclip postat pe rețelele sociale, relatează Reuters

Cine sunt bogaţii de la cina lui Trump

Primii 25 de deținători de criptomonedă $TRUMP au investit peste 111 milioane, potrivit firmei Inca Digital. Aceștia au participat pe lângă cină, la o recepție privată cu Trump şi un tur al Casei Albe, iar cei mai mari patru investitori au primit câte un ceas Trump Tourbillon, evaluat la 100.000 de dolari.

Două companii afiliate familiei Trump dețin împreună 80% din rezervele rămase de monede $TRUMP și au câștigat de la lansarea monedei până acum 320,19 milioane de dolari din comisioane de tranzacționare, inclusiv 1,35 milioane după anunțarea cinei, potrivit firmei de analiză blockchain Chainalysis.

Sheldon Zia, fondatorul bursei BitMart din Insulele Cayman, a anunțat pe X că, fiind în top 25, va participa și la o recepție cocktail VIP înainte de cină, dar și la un tur VIP a doua zi. Deşi inițial se zvonea că aceștia vor vizita Casa Albă, informaţia a fost ștearsă ulterior de pe site-ul $TRUMP. 

Vincent Deriu, un consultat din New York, în vârstă de 27 de ani, a spus că deține deja mai "multe" ceasuri Trump, "câteva perechi" de pantofi Trump și "peste 50" de NFT-uri Trump. El a plătit 116.000 de dolari pentru a participa la cină.

Trump a stat o oră la eveniment

Trump a stat o oră la eveniment, unde meniul a inclus salată verde organică, file mignon, halibut, piure de cartofi cu usturoi, legume și un lava cake. Democrații din Congres au susținut o conferință de presă în aceeași zi pentru a condamna practicile cripto ale lui Trump și pentru a propune legi care să interzică astfel de activități. "Cina lui Donald Trump este o orgie a corupției", a spus senatoarea Elizabeth Warren. Senatorul Chris Murphy a criticat lipsa de transparență, menționând un participant la cină cunoscut doar ca "Ogle", care poartă întotdeauna mască.

Contactat de Reuters, Ogle a spus că își protejează identitatea din motive de siguranță și că a ajutat victimele fraudelor cu cripto să recupereze peste jumătate de miliard de dolari. El a declarat că este prezent din "curiozitate" și consideră momentul "istoric". Ogle este și el consilier al platformei World Liberty Financial și deține criptomonede în valoare de 3,6 milioane de dolari. Democrații au propus mai multe proiecte de lege pentru a interzice președinților și membrilor Congresului să administreze afaceri cu cripto, însă șansele de adoptare sunt mici din cauza majorităţii republicane. 

Dintre toate proiectele cripto ale familiei Trump, bursă, stablecoin, operațiune de minat bitcoin, ETF-uri, moneda $TRUMP a atras cele mai dure critici, fiind catalogată de unii drept "o cursă spre fundul prăpastiei a escrocheriei prezidențiale". Chiar și aliați ai lui Trump, precum senatoarea republicană Cynthia Lummis, susținătoare fermă a industriei cripto, au avut rezerve.

De la lansarea monedei-meme în ianuarie, peste 60 de "portofele mari" au înregistrat profituri de aproape 1,5 miliarde de dolari. Între timp, circa 600.000 de "portofele mici" au pierdut 3,87 miliarde, dintre care 117 milioane după anunțul cinei.

Evenimentul s-a încheiat cu o petrecere intitulată "Meme The Night", organizată de MemeCore, o companie din Singapore specializată în promovarea monedelor-meme. Cofondatorul său, cunoscut drept "Ice", a călătorit din cealaltă parte a lumii după ce a investit peste 16 milioane de dolari, clasându-se pe locul al doilea.

"Întruchiparea corupţiei"

Potrivit Chainalysis, creatorii $TRUMP au încasat circa 320 de milioane de dolari în comisioane de la lansarea sa şi intenţionează să emită încă 800 de milioane de exemplare în trei ani, în valoare de 12 miliarde de dolari la cursul de schimb actual, pe care îl vor controla. "Îşi vinde influenţa şi accesul la guvernul american", a denunţat miercuri senatorul democrat Jeff Merkley. "Este întruchiparea corupţiei", a adăugat el.

Un grup de parlamentari democraţi a încercat să împiedice Congresul să adopte un proiect de lege privind aşa-zisele stablecoins, monede digitale susţinute de monede tradiţionale, pe motiv că proiectul de lege nu îi interzice în mod clar preşedintelui să le deţină. Un startup lansat în septembrie cu sprijinul familiei Trump şi-a creat la sfârşitul lunii martie propria monedă stabilă, USD1, care a fost deja folosită de fondul emiratez MGX.

Fie $TRUMP sau USD1, "guvernele străine ar putea să-i cumpere criptomonedele, ceea ce ar însemna că Donald Trump încalcă Constituţia fără ca publicul larg să ştie", a avertizat miercuri Noah Bookbinder, preşedintele observatorului anticorupţie CREW. Legea interzice, teoretic, unui oficial american să accepte fonduri de la un guvern străin fără aprobarea prealabilă a Congresului.

"Este absurd să sugerăm că preşedintele profită de pe urma funcţiei sale", a subliniat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe Karoline Leavitt, argumentând că preşedintele respectă "toate legile privind conflictul de interese".

Ea a amintit că Donald Trump şi-a plasat toate interesele economice şi participaţiile într-un trust administrat de fiul său. El poate totuşi recupera oricând aceste active. Donald Trump"a renunţat la tot pentru a ne sluji ţara", a insistat Karoline Leavitt. "A pierdut bani şi aproape şi-a pierdut viaţa", a adăugat ea, referindu-se la tentativa de asasinat din iulie 2024. Revista Forbes estimează că averea lui Trump a crescut de peste două ori de anul trecut, trecând de la 2,3 miliarde de dolari la 5,4 miliarde de dolari în prezent.

Este ilegal ce face Trump?

Donald Trump a fost acuzat că își folosește statutul politic pentru profit personal. Afacerile cu cripto se fac printr-un trust controlat de fiul său, Donald Trump Jr., și sunt adesea interconectate cu activitățile sale politice, cum ar fi evenimentele organizate la cluburile sale sau mesajele exclusive pe aplicația sa Truth Social, explică NBC News

Deși majoritatea funcționarilor federali au interdicții legale privind folosirea funcţiei pentru a obţine profit, președintele este, în mare parte, exceptat, a explicat expertul în legislaţie Dan Weiner. "Este destul de șocant, chiar și după standardele primei administrații Trump. Dar asta nu înseamnă neapărat că este ilegal", a comentat el. 

Chiar și cei mai mici investitori care au ajuns la cina lui Trump au cheltuit mult peste limita legală de donație directă către un candidat american, adică 3.500 de dolari. The New York Times a dezvăluit că printre câștigători se află persoane din companii cripto din Singapore și Australia.

"Prezența numeroasă a cetățenilor non-americani este remarcabilă, întrucât, în general, este ilegal ca persoane care nu sunt cetățeni ai SUA să doneze candidaților politici americani", a declarat Weiner. "Este un contrast incredibil. Avem legi foarte stricte care interzic cetățenilor străini să facă donații pentru campanii electorale. Așa că marea ironie este că mulți dintre cei care cumpără această criptomonedă nu ar fi eligibili nici măcar să doneze 100 de dolari pentru campania președintelui", a spus el.

"Avem o serie de legi menite să prevină influența străină nejustificată asupra politicii noastre, un lucru pe care, de fapt, ambele partide îl consideră legitim de evitat. Și totuși, iată ce se întâmplă", a adăugat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri externe » Trump și cina cea de taină a bogaților în cripto. Un loc la masă a costat peste 1 milion $, iar lista invitaților a fost secretă