Trump spune că și-ar dori implicarea Mariei Corina Machado în conducerea Venezuelei: "A făcut ceva incredibil"
Președintele american Donald Trump a declarat că și-ar dori ca lidera opoziției din Venezuela, Maria Corina Machado, să se "implice" într-o anumită formă în conducerea țării, relatează CNN, citat de News.ro. Afirmațiile au fost făcute marți, la Casa Albă, înainte de plecarea lui Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos, și marchează o nuanțare a poziției sale față de scena politică venezueleană.
"O femeie incredibil de drăguţă a făcut, de asemenea, un lucru incredibil, după cum ştiţi", a declarat Trump în faţa unei săli pline de reporteri la Casa Albă. "O putem implica într-un fel", a adăugat el.
"Mi-ar plăcea să pot face asta, Maria, poate putem face asta", a spus preşedintele SUA, Donald Trump.
Maria Machado a luat prânzul cu Trump la Casa Albă săptămâna trecută, unde i-a înmânat medalia Premiului Nobel pentru Pace pe care l-a primit în octombrie şi pe care preşedintele american şi-l dorea pentru el.
Comentariile de marţi ale preşedintelui reflectă o atitudine mai nuanţată faţă de lidera opoziţiei din Venezuela, după ce anterior şi-a exprimat şi arătat sprijinul pentru preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, o membră de lungă durată al regimului Maduro.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰