Premieră pe frontul din Ucraina: un soldat rănit a fost evacuat cu o dronă
Compania de Sisteme Terestre Fără Pilot a Brigăzii Separate 92 de Asalt a Ucrainei şi alte unităţi ale armatei ucrainene au evacuat în premieră cu ajutorul unei drone aeriene un soldat rănit în luptă, potrivit conturilor de socializare ale brigăzii, care a descris misiunea drept "istorică", informează luni EFE.
"Din cauza activităţii intense a dronelor inamice şi a faptului că zona era minată, evacuarea cu vehiculele terestre fără pilot tradiţionale nu a fost posibilă. Aşadar, specialiştii din compania noastră şi-au asumat responsabilitatea de a face ceea ce nimeni nu mai făcuse până atunci: evacuarea unui soldat cu o dronă aeriană", se arată în comunicat.
Drona aeriană utilizată a fost un hexacopter (o dronă alimentată de şase motoare şi cu şase elice) de la compania ucraineană Gurzuf Defence, care a furnizat gratuit aeronava fără pilot.
În colaborare cu compania şi cu alte unităţi ale armatei, specialişti din cadrul companiei au modificat această dronă, folosită în mod normal în misiuni de atac, astfel încât să poată transporta greutatea soldatului rănit fără a se dezechilibra. Apoi, au realizat această operaţiune, care, conform comunicatului de presă, este prima de acest fel efectuată vreodată în lume.
Drona a fost pilotată de un operator din Brigada 30 Separată Mecanizată, din care face parte şi soldatul rănit, care a fost salvat cu succes şi a cărui viaţă nu este în pericol.
