Antena Meniu Search
x

Ucrainenii au eliminat un alt ofiţer de rang înalt: Olga Kachura, colonel în miliţiile pro-ruse din Donbas. Femeia, decorată post-mortem de Vladimir Putin

Ucrainenii au eliminat un alt ofiţer de rang înalt din tabară inamică. Olga Kachura, colonel, şi una dintre fondatoarele miliţiilor pro-ruse din regiunea Doneţk a fost ucisă. Informaţia a apărut pentru prima dată în presa rusă şi a fost confirmată ulterior de oficiali ruşi.

de Redactia Observator

la 04.08.2022, 15:39

Ucrainenii au eliminat un alt ofiţer de rang înalt: Olga Kachura, colonel în miliţiile pro-ruse din Donbas. Femeia, decorată post-mortem de Vladimir Putin
- Captura Twitter

Cunoscută în special după indicativul "Korsa", Olga Kachura, a fondat miliţiile pro-ruse ce au declanşat insurgenţa separatistă din Doneţk, apoi din întreaga regiune Donbas, în 2014. Kachura, care avea gradul de colonel, era în prezent comandantul unei divizii de rachete de artilerie. Primul care a anunţat moartea Olgăi a fost primarul din Horlivka, un oraş capturat de pro-ruşi încă din timpul luptelor din 2014. Înainte de 2014, Kachura a lucrat în cadrul Ministerului de Interne din Ucraina, tot în regiunea Doneţk.

Autorităţile pro-ruse susţin că Olga Kachura a fost ucisă în timpul bombardamentelor ucrainene asupra oraşului Horlivka. Pe 23 iulie, a fost o explozie puternică la un depozit de muniţie din oraş, dar detalii despre acest incident sunt destul de neclare. O referire la moartea Olgăi Kachura a făcut şi colonelul ucrainean Anatoli Stefan.

Potrivit presei ruse, preşedintele Vladimir Putin a decorat-o postmortem pe Olga Kachura cu titlul de "Erou al Rusiei" pentru curajul şi eroismul de care a dat dovadă în timpul cât a îmbrăcat uniforma militară.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri externe » Ucrainenii au eliminat un alt ofiţer de rang înalt: Olga Kachura, colonel în miliţiile pro-ruse din Donbas. Femeia, decorată post-mortem de Vladimir Putin