Un "agent al Iranului", acuzat de SUA că ar fi primit ordin de la Teheran să organizeze un plan de asasinare a lui Donald Trump
Ministerul american al Justiţiei a anunţat vineri inculparea unui "agent al Iranului", acuzat că ar fi primit ordin de la Teheran pentru a organiza un plan de asasinare a lui Donald Trump, învingătorul alegerilor prezidenţiale americane din 5 noiembrie din partea republicanilor, relatează AFP.
Farhad Shakeri, un afgan de 51 de ani rezident în Iran după ce a stat 14 ani într-o închisoare în SUA, este acuzat că ar recrutat criminali de drept comun în numele Gardienilor Revoluţiei, armata de elită al regimului de la Teheran, potrivit documentelor judiciare.
"Puţini actori în lume reprezintă o ameninţare atât de gravă pentru securitatea naţională a SUA ca Iranul", a declarat ministrul justiţiei, Merrick Garland, într-un comunicat al serviciului său de presă.
"Acest agent al regimului iranian a fost însărcinat de Teheran să conducă o reţea de complici criminali pentru a duce la bun sfârşit planuri de asasinare ale Iranului împotriva ţintelor sale, între care preşedintele ales Donald Trump", a adăugat el.
Ar fi primit ordin de la Teheran pentru a organiza un plan de asasinare a lui Donald Trump
- Elon Musk, prezent la convorbirea telefonică dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski. Ce a discutat cu...
- Von der Leyen îi propune lui Trump ca UE să înlocuiască gazul lichefiat rusesc cu cel american
- Experţii internaţionali cred că pacea propusă de Trump în Ucraina presupune cedare de teritorii. Cum va arăta...
Republica islamică încearcă de mai mulţi ani să exercite represalii pentru moartea generalului Gardienilor Revoluţiei Qassem Soleimani, ucis la 3 ianuarie 2020 în Irak în urma unei lovituri de dronă, ordonată de Donald Trump, pe când era preşedinte, aminteşte Ministerul Justiţiei.
Doi americani au fost de asemenea arestaţi joi în acest dosar, Carlisle Rivera, de 49 de ani, şi Jonathon Loadholt, de 36 de ani, ambii rezidenţi din New York şi inculpaţi pentru a fi planificat asasinarea unei jurnaliste americane de origine iraniană, foarte critică la adresa regimului iranian.
Aceasta nu fusese desemnată nominal, ci descrisă ca fiind deja o ţintă a unor tentative de asasinare sau răpire la comanda Teheranului.
În octombrie, justiţia americană a început urmăriri penale împotriva a patru iranieni, între care un general al Gardienilor Revoluţiei pentru că ar fi comandat un plan de asasinare a jurnalistei şi disidentei irano-americane Masih Alinejad la New York în 2022.
Ţinta nu a fost identificată, dar Masih Alinejad a confirmat că este într-adevăr vorba despre ea, potrivit AFP.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰