Video Descoperire istorică făcută de un american, sub casă, în timp ce săpa în curte
Un fermier din Alton, Illinois, pe nume Gary Machens, a descoperit un imens tunel din cărămidă care datează din secolul 19, sub casa lui.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Gary Machens din Alton Illinois făcea niște săpături chiar în fața casei sale, pentru a repara un trotuar înclinat din cauza pământului, când a descoperit un imens tunel misterios de cărămidă chiar sub proprietatea sa.
Bărbatul a descoperit un tunel din secolul al XIX-lea sub casă
Istoricii sugerează că ar fi putut fi folosit pentru depozitarea caleştilor, ca pivniță pentru depozitarea rădăcinoaselor sau eventual, ca parte a rețelei de cale ferată subterană care a ajutat sclavii de culoare să scape şi să fugă spre libertate.
"Foarte multe cărămizi. Pentru orice ar fi construit acest lucru a fost nevoie de mulţi bărbaţi şi multe ore de muncă. Ar fi putut fi folosit pentru calea ferată subterană. Nu există nicio dovadă, dar a existat un feribot aici, în zona Alton, spre partea Missouri și este posibil să fi fost folosit pentru asta. Este unic, există doar câteva tuneluri în jurul zonei Alton de când am verificat la Landmark Historic Society", a spus Gary Machens.
„Trei foști primari din Alton au locuit în această casă de-a lungul anilor”, a adăugat el, potrivit New York Post. "Nu știu dacă vreunul dintre ei a știut despre asta. Casa a fost construită în 1890, tunelul se crede a fi din 1840, deci a stat aici timp de 50 de ani. Pentru ce a fost folosit, nu știu. Am hărți care datează din 1863 când această casă nu era construită și nu era nici vreo altă casă pe această proprietate."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰