Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un fost şef din poliţia engleză nu a raportat colegilor furtul cardului soţiei sale: "Hoţul a cheltuit mai puţin decât ea"

Declaraţia unui fost şef din poliţia engleză a stârnit hohote de râs în Camera Lorzilor. Lordul Mackenzie of Framwellgate, actualmente parlamentar, a povestit la un moment dat că un hoţ i-a furat cardul soţiei sale, dar el, ofiţer în poliţie, nu a luat nicio măsură.

de Redactia Observator

la 20.03.2024 , 10:01

Un fost şef din poliţia engleză nu a raportat colegilor furtul cardului soţiei sale: "Hoţul a cheltuit mai puţin decât ea" - Profimedia - imagine ilustrativă

"Soției mele, într-una dintre rarele sale vizite la Londra, i-a fost furat cardul de credit. Iar eu am monitorizat utilizarea cardului și trebuie să spun că nu am raportat la poliție, deoarece hoțul cheltuia mai puțin decât ea", a declarat bărbatul. În acel moment, toţi parlamentarii prezenţi în sală au început să râdă cu poftă, potrivit The Independent.

Lordul Mackenzie, fost ofiţer în poliţia britanică

Singura care a luat poziţie a fost baroneasa Vere de Norbiton, ministrul Trezoreriei. "Cred că, în aceste circumstanțe, ar trebui întotdeauna să se raporteze aceste probleme la poliție", a fost reacţia acesteia.

Articolul continuă după reclamă

Lordul Mackenzie a fost comisar şef în Durham, în regiunea de nord-est a Angliei. A fost apoi, timp de 3 ani, preşedintele Asociaţiei Comisarilor din Poliţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă păstrați susținerea pentru același candidat la reluarea alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un fost şef din poliţia engleză nu a raportat colegilor furtul cardului soţiei sale: "Hoţul a cheltuit mai puţin decât ea"