Observator » Ştiri externe » Un fotograf norvegian s-a apropiat fără să vrea de o balenă de 20 de tone

Un fotograf norvegian s-a apropiat fără să vrea de o balenă de 20 de tone

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.01.2014, 06:50 | Modificat la 16.01.2014, 09:41

Un norvegian a scăpat, la limită, de un contact prea intim cu o balenă de 20 de tone. Bărbatul, de profesie artist şi fotograf, se plimba cu caiacul printr-un fiord din nordul ţării.

Balena s-a înălţat, pe neaşteptate, din valuri, chiar lângă mica sa ambarcaţiune.

Norvegianul s-a străduit să nu o deranjeze şi s-a îndepărtat fără să păţească nimic.

El se declară norocos, nu doar pentru că a scăpat de naufragiu, ci mai ales pentru că îi funcţiona camera de pe cască, care a înregistrat riscanta întâlnire.

Articolul continuă după reclamă