Video Un judecător din SUA şi-a pus ochelarii VR pentru a stabili dacă un inculpat este vinovat sau nu. Cum a decurs procesul
Tehnologia modernă face legea, la propriu. Un judecător din Florida şi-a pus ochelarii de realitate virtuală pentru a stabili dacă un inculpat este vinovat sau nu. A fost primul caz de acest gen înregistrat în Statele Unite, însă specialiştii în drept susţin că ar putea deveni o obisnuinta.
O scenă desprinsă parcă din filmele SF a fost înregistrată în tribunalul din comitatul Broward. La cererea avocatului apărării, judecătorul şi procurorul şi-au pus căştile de realitate virtuală chiar în sala de judecată. Au urmărit o simulare în timp ce ascultau explicaţiile unui martor al incidentului.
Avocatul apărării a vrut să îl pună pe judecător în pielea celui agresat
Cel judecat este proprietarul unui salon de evenimente. Bărbatul scosese arma pentru a calma clienţii care nu voiau să mai plece şi deveniseră violenţi. Avocatul apărării a vrut să îl pună pe judecător în pielea celui agresat.
După aceastp şedinţă de judecată atipică, experţii cred că tehnologia va fi folosită tot mai des în procese pentru ca judecătorii şi juraţii să înţeleagă mai bine declaraţiile martorilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰