Un român a fost aproape să se înece, în Spania, după ce a intrat în mare pentru a se răcori şi nu a mai putut ajunge la mal
Un român de 57 de ani, din Spania, a fost aproape să se înece, după ce a intrat în Marea Mediterană, pentru a se răcori, şi nu a mai putut să revină la mal.
- Românul care a fost la un pas să se înece în Spania are 57 de ani.
Incidentul s-a petrecut zilele trecute în Estepona, oraş situat în sudul Spaniei, respectiv în zonă cunoscută drept Costa del Sol. Conform The Olive Press, românul a intrat în apă, pentru se răcori, însă a fost luat de curenţi şi dus la circa 200 de metri de mal.
Câţiva martori au sesizat faptul că bărbatul se află în dificultate şi au solicitat intervenţia de urgenţă a forţelor de ordine. Doi poliţişti aflaţi în zonă au intervenit prompt şi au ajuns în apropierea românului cu ajutorul unei bărci gonflabile a unui turist martor la scenă.
Românul din Spania le-a mulţumit poliţiştilor care i-au salvat viaţa
În momentul în care au ajuns în apropierea românului, acesta deja se scufundase, astfel că unul dintre poliţişti a fost obligat să se scufunde după el pentru a-l ridica la suprafaţă. Poliţiştii au reuşit să-l aducă pe român până la circa 50 de metri de mal, moment în care a fost nevoie de intervenţia altor salvatori pentru a finaliza cu succes acţiunea, din cauza curenţilor puternici.
Românul a primit îngrijiri medicale pe mal şi, din fericire, s-a stabilit că nu necesită să fie transportat la spital, el prezentând doar semne de epuizare. Românul le-a mulţumit poliţiştilor care au intervenit prompt pentru a-i salva viaţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰