Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un român a provocat un adevărat dezastru pe o şosea din Austria. A împrăştiat beton peste 25 de maşini, pe o distanţă de 6 kilometri

Un muncitor român a provocat haos pe o şosea din Austria după ce încărcătura din betoniera pe care o conducea s-a împrăştiat pe şase kilometri şi a avariat 25 de maşini.

de Redactia Observator

la 25.11.2021 , 17:20

Un român a provocat un adevărat dezastru pe o şosea din Austria. A împrăştiat beton peste 25 de maşini, pe o distanţă de 6 kilometri - Profimedia

Potrivit laumat.at, românul în vârstă de 35 de ani este rezident austriac, domiciliat în localitatea Grieskirchen. Miercuri, 24 noiembrie, românul mergea pe porţiunea de soşea dintre localităţile Andorf spre Schärding şi a observat târziu că pierde din încărcătura pe care o avea în betonieră. Cimentul s-a vărsat pe 25 de maşini parcate pe marginea drumului, pe o distanţă de 6 kilometri.

O defecţiune tehnică a cauzat incidentul

A fost nevoie de intervenţia a zeci de poliţişti şi pompieri pentru a rezolva situaţia. Poliţiştii au avut sarcina de a găsi rute ocolitoare şi a devia traficul, iar pompierii au fost chemaţi pentru a curăţa carosabilul şi maşinile avariate. Potrivit anchetei, o defecţiune tehnică a maşinii a făcut ca betonul să se scurgă. Indicatoarele de bord au semnalat defecţiunea mult prea târziu, dar în momentul în care acest lucru s-a întâmplat, şoferul român a tras pe dreapta şi a oprit betoniera.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Un român a provocat un adevărat dezastru pe o şosea din Austria. A împrăştiat beton peste 25 de maşini, pe o distanţă de 6 kilometri