Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un român care şi-a bătut şi terorizat fosta iubită a fost condamnat la închisoare în Italia

Bobi Gruia, un român de 37 de ani stabilit la Gela, în Italia, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce şi-a bătut şi şi-a terorizat fosta iubită.

de Cristi Ioniţă

la 31.03.2021 , 09:30

Românul condamnat la închisoare în Italia are 37 de ani Fosta iubita a românului a fost bătută de mai multe ori de acesta - Quotidiano di Gela - imagine ilustrativă
  • Românul implicat în acest caz are 37 de ani.
  • Românul condamnat la închisoare în Italia contestă sentinţa judecătorilor.

Bobi Gruia şi fosta lui iubita au avut o relaţie pasională care s-a stins la fel de fulgerător cum a început. Însă, bărbatul de 37 de ani nu a acceptat despărţirea de fosta iubită, astfel că a început să depună presiuni asupra acesteia pentru ca femeia să accepte reluarea relaţiei.

Conform Quotidiano di Gela, femeia a avut ghinionul că stătea în acelaşi oraş cu românul, astfel că bărbatului i-a fost foarte uşor să depună presiuni asupra ei. Ba chiar românul ar fi şi bătut-o de câteva ori şi ar fi ameninţat-o cu moartea. Sătulă de teroarea în care trăia, femeia a depus plângere împotriva românului.

Românul din Italia contestă pedeapsa încasată

Articolul continuă după reclamă

Bobi Gruia a fost pus acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv pentru furt, existând informaţii conform cărora el a furat bani şi un telefon de firmă în timpul unei vizite făcute tinerei. Românul a recunoscut o parte din fapte, a solicitat să fie judecat în regim de urgenţă şi a pus întreaga situaţie şi pe seama provocărilor venite din partea victimei.

Procurorii au solicitat 11 ani de închisoare pentru românul din Italia, însă acesta a fost condamnat la numai cinci ani de închisoare. Chiar şi aşa, reprezentanţii românului au anunţat că acesta contestă decizia şi consideră că, la cât timp a petrecut şi în arest preventiv, ar fi mai normal să încaseze o condamnare la închisoare cu suspendare.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Un român care şi-a bătut şi terorizat fosta iubită a fost condamnat la închisoare în Italia