Filmul de groază al unei evadări riscante din Coreea de Nord. Medicii sud-coreeni au rămas şocaţi de starea soldatului fugar ajuns la spital
Un soldat nord-coreean a reuşit, acum câteva zile, să fugă în Coreea de Sud, deşi tovarăşii săi de arme au deschis focul asupra lui. Rănit, fugarul a fost transportat de urgenţă la unul din cele mai bune spitale sud-coreene.
Soldatul nord-coreean, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a ajuns în Sud printr-o acţiune dramatică în care şi-a riscat viaţa. La volanul unei maşini, el s-a îndreptat spre singurul sector de frontieră nefortificat - locul unde cele două părţi poartă, uneori, negocieri. Autoturismul s-a defectat însă, iar militarul şi-a continuat drumul spre libertate pe jos în goană.
Era singur în maşină, iar grănicerii au deschis focul în momentul în care soldatul a ieşit din maşină şi a început să fugă spre Sud.
Rănit, fugarul a reuşit totuşi să treacă linia de demarcaţie spre Sud. A primit primele îngrijiri chiar de la militarii sud-coreeni şi americani. Apoi, a fost transportat cu avionul la un spital universitar. Medicii l-au dus direct pe masa de operaţie. Şi, în timpul intervenţiei chirurgicale, au avut un şoc: soldatul avea intestinele pline de viermi şi alţi paraziţi. Potrivit specialiştilor, infecţia se explică prin igiena precară a soldaţilor. Militarul refugiat va rămâne sub tratament la spital.
Între timp, la Phenian a sosit un trimis special al Chinei, de la care se speră că va îndepărta ameninţarea unui război cu Statele Unite.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰