Un urs grizzly a fost împușcat în SUA, după ce a ucis o femeie aflată în excursie cu cortul
Un urs grizzly care a ucis o femeie, după ce a târât-o dintr-un cort, a fost împuscat după mai multe zile în care autorităţile din Montana l-au vânat.
Leah Lokan, o asistentă medicală în vârstă de 65 de ani din California se afla într-o excursie cu bicicleta, alături de alţi doi prieteni în zona muntoasă din Montana, atunci când ursul de peste 180 de kg le-a atacat tabăra în dimineaţa zilei de marţi, a transmis BBC. Imediat după tragicul eveniment, autorităţile au pornit pe urmele animalului şi au încercat să îl ademenească cu capcane instalate pe o rază de 3km, în jurul oraşului Ovando, unde s-a produs atacul. După trei zile, ursul a fost descoperit în apropierea unei ferme, unde a și fost împușcat.
Înainte de atac, ursul a mai fost văzut în zonă, în aceeaşi noapte
Pasionată de ciclism, victima a campat alături de cei doi prieteni în spatele oficiului poştal al oraşului. Ursul şi-a făcut apariţia iniţial în jurul orei 3:00, dar s-a speriat şi a fugit. Imediat după, Leah Lokan şi cei doi însoţitori ai săi care se aflau în corturi separate au scos mâncarea din interior pentru a evita orice posibil pericol. Din nefericire însă, ursul s-a întors o oră mai târziu, moment în care a ucis-o pe femeia de 65 de ani.
Oficialii spun că sunt siguri că ursul mort este autorul atacului. Ei vor compara ADN-ul ursului împușcat cu urmele recuperate de la locul atacului pentru a verifica dacă este vorba despre animalul responsabil de moartea femeii. Aceștia au mai adăugat că ursul implicat în moartea femeii a fost considerat o amenințare la adresa siguranței publice din cauza naturii atacului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰