Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Veştile despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher NU sunt BUNE! “Schumacher este foarte slab. Nu poate merge!"

Familia lui Michael Schumacher a dat în judecată publicația germană Bunte, după ce în paginile revistei a fost publicat un articol conform căruia fostul pilot în vârstă de 47 de ani ar putea merge din nou.

de Redactia Observator

la 19.09.2016 , 16:42

Familia lui Michael Schumacher a dat în judecată publicația germană Bunte, după ce în paginile revistei a fost publicat un articol conform căruia fostul pilot în vârstă de 47 de ani ar putea merge din nou.

Avocatul lui Schumacher, Felix Damm, a explicat, în instanță, că starea acestuia de sănătate nu s-a îmbunătățit, așa cum susținea jurnalistul care a realizat materialul cu pricina. Potrivitmirror.co.uk, accidentul suferit la ski în anul 2013 a provocat răni atât de grave, încât medicii s-au văzut nevoiți să recurgă la o comă indusă pentru a-l salva pe fostul pilot. A ieșit din comă după șase luni, însă încă de atunci, acesta se află sub observația atentă a cadrelor medicale și a familiei, care se luptă pentru recuperarea sa.

“Nu poate să meargă”, a explicat Damm, care a adăugat că Schumacher nu se poate deplasa nici măcar cu ajutorul terapeuților.

Articolul continuă după reclamă

În procesul intentat împotriva publicației Bunte, familia lui Schumacher a invocat dreptul fostului pilot la viața privată, mai ales în situația precară în care se află.

În articolul publicat de revista germană, era citat un așa-zis prieten al lui Schumacher, al cărui nume a rămas anonim. “Michael este foarte slab. Dar poate merge din nou cu ajutorul terapeuților. Reușește să facă câțiva pași. Și poate ridica o mână”, ar fi declarat persoana respectivă.

Managerul legendei Formula 1, Sabine Kehm, a declarat articolul ca fiind “iresponsabil”. “Din păcate, suntem forțați de informațiile recente din presă să clarificăm faptul că afirmația cum că Michael ar putea merge din nou nu este adevărată”, a declarat Kehm, potrivit Mirror.co.uk.

“Astfel de speculații sunt iresponsabile, pentru că dată fiind gravitatea rănilor sale, intimitatea sa este foarte importantă pentru Michael. Din păcate, ei (jurnaliștii, n.r.) dau speranțe false multor persoane implicate”, a adăugat.

În prezent, Michael Schumacher primește îngrijiri medicale la locuința sa de pe malul Lacului Geneva, unde cadre medicale și terapeuți îl țin sub supraveghere permanentă. Fostul pilot s-a aflat în comă indusă timp de șase luni după accidentul de la ski.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Veştile despre starea de sănătate a lui Michael Schumacher NU sunt BUNE! “Schumacher este foarte slab. Nu poate merge!"