Viena l-a chemat pe Donald Trump în Austria să negocieze pacea în Ucraina
Cancelarul austriac Karl Nehammer l-a chemat pe Donald Trump să negocieze pacea privind războiul din Ucraina, scrie dpa.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a afirmat marţi că i-a transmis o invitaţie preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice. El a făcut de asemenea referire la îndelungata tradiţie a ţării sale de facilitare a dialogului internaţional, a afirmat cancelarul, potrivit Agerpres.
Trump, invitat în Austria pentru negocieri
În cursul convorbirii, Trump, care urmează să fie învestit pentru un al doilea mandat pe 20 ianuarie 2025, şi-a manifestat interesul faţă de impresiile sale privind întâlnirea sa personală cu preşedintele rus Vladimir Putin, a menţionat Nehammer.
Cancelarul austriac a efectuat o scurtă vizită la Moscova şi Kiev pentru a explora soluţii diplomatice, la câteva săptămâni după lansarea invaziei ample a Rusiei din Ucraina.
Austria, stat membru al Uniunii Europene, nu este membră a alianţei militare occidentale NATO, dar până acum a susţinut toate sancţiunile impuse Moscovei.
Karl Nehammer este unul dintre principalii politicieni europeni care insistă pentru negocieri cu Moscova.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰