Rezultate istorice la alegerile din Germania. Semnal de alarmă pentru coaliţia condusă de Angela Merkel
Bavarezii au ieşit la vot în număr mare şi trag un uriaş semnal de alarmă pentru coaliţia condusă de cancelarul german. Aliatul lui Merkel, Uniunea Socială Creştină, a obţinut cel mai prost rezultat la alegerile din Bavaria, din 1950 încoace.
Bavarezii au ieşit la vot în număr mare şi trag un uriaş semnal de alarmă pentru coaliţia condusă de cancelarul german. Aliatul lui Merkel, Uniunea Socială Creştină, a obţinut cel mai prost rezultat la alegerile din Bavaria, din 1950 încoace.
Chiar dacă a câştigat scrutinul, formaţiunea a obţinut doar 37,3% din voturi şi a pierdut astfel majoritatea absolută în parlament, pentru a doua oară în aproape 60 de ani. În acest timp, Partidul Verzilor şi partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania jubilează, după ce au obţinut rezultate istorice pentru regiunea bavareză.
Deşi Uniunea Social Creştină - CSU - a câştigat, rezultatele alegerilor din Bavaria reprezintă o adevărată umilinţă. Aliatul principal al Angelei Merkel va fi obligat să formeze o coaliţie de guvernare, după ani în şir în care partidul a fost obişnuit să guverneze singur.
În urma rezultatelor preliminare, CSU a obţinut 37,3% din voturi. Pe locul al doilea se situează Partidul verzilor, cu 17,8 procente. Verzii şi-au dublat numărul de voturi, după ce şi-au atras sprijinul alegătorilor CSU mai liberali şi a celor care votează în mod tradiţional pentru social-democraţii de stânga.
Rezultate istorice, peste 11,5% din voturi, a obţinut şi partidul de extremă-dreapta, Alternativa pentru Germania - AfD, care intră pentru prima dată în adunarea de stat.
Marii pierzători sunt însă social democraţii de stânga. Până nu demult singurul competitor serios pentru coaliţia lui Merkel, partidul a ajuns acum să adune doar 9,5% din voturi.Natascha Kohnen, candidat SPD
Este cu adevărat un moment dificil pentru filiala bavareză a SPD. Este o lovitură grea şi, pentru că tocmai am fost întrebată cum mă simt, vă spun sincer: Doare! Ceea ce s-a întâmplat azi este incredibil de dureros.
Rezultatele scrutinului vor alimenta lupta în partidul conservator, CSU, care este deja un partener dificil pentru Angela Merkel în Berlin. Cancelarul german are o poziţie slăbită în ţară după alegerile legislative din 24 septembrie.
Acestea au fost marcate de ascensiunea partidului de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania, favorizată de sosirea a peste un milion de refugiaţi, între 2015 şi 2016.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰