Observator » Ştiri externe » Vladimir Kara-Murza, un critic al lui Putin şi al războiului din Ucraina, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare şi denigrarea armatei

Vladimir Kara-Murza, un critic al lui Putin şi al războiului din Ucraina, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare şi denigrarea armatei

Vladimir Kara-Murza, un critic al lui Putin şi al războiului din Ucraina, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare şi denigrarea armatei Vladimir Kara-Murza, un critic al lui Putin şi al războiului din Ucraina, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru trădare şi denigrarea armatei - Getty Images
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.04.2023, 12:50 | Modificat la 17.04.2023, 12:56

Vladimir Kara-Murza, un cunoscut critic al Kremlinului a fost condamnat de un tribunal din Moscova la 25 de ani de închisoare pentru trădare și alte acuzații legate de criticile sale la adresa războiului din Ucraina, relatează Agerpres.

Fostul jurnalist și politician ruso-britanic este cel mai recent dintre opozanții lui Putin care au fost arestați sau forțați să părăsească Rusia, potrivit BBC. El a negat acuzațiile și a criticat vehement procesul său.

Săptămâna trecută, el a spus în fața unui tribunal din Moscova: "Subscriu la fiecare cuvânt pe care l-am spus. Nu numai că nu mă căiesc, ci sunt mândru”.

Pe lângă faptul că a criticat așa-numita "operațiune militară specială" din Ucraina, Kara-Murza a vorbit deschis și împotriva președintelui Vladimir Putin și a represiunii guvernului său împotriva disidenței.

Articolul continuă după reclamă

În vârstă de 41 de ani, a jucat un rol-cheie în convingerea guvernelor occidentale de a sancționa oficialii ruși pentru abuzurile privind drepturile omului și corupție.