Zelenski: "Interacțiunea cu Donald Trump va fi o muncă grea". Cei doi ar urma să discute la telefon
Război în Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că este gata să coopereze cu oricine va fi la putere în Statele Unite, dar a precizat că interacțiunea cu Donald Trump va fi "o muncă grea". Cei doi ar avea programată pentru vineri o convorbire telefonică.
Potrivit Ukrainska Pravda, Zelenski a transmis că, dacă Donald Trump va fi reales, cooperarea cu el va fi "o muncă grea, dar suntem oameni harnici. "Poate că el (Trump) chiar nu înțelege ce se întâmplă în Ucraina, așa că ar trebui să lucrăm cu Statele Unite", a conchis Zelenski
Donald Trump şi Volodimir Zelenski pregătesc o convorbire telefonică
Asociaţi ai candidatului republican la preşedinţia SUA Donald Trump şi ai preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski au discutat despre organizarea unei convorbiri telefonice între cei doi lideri, au indicat două surse informate citate vineri de Reuters. Ar fi prima dintre cei doi de la plecarea lui Trump de la Casa Albă, în 2021.
Potrivit uneia dintre surse, convorbirea ar putea avea loc vineri, dar Reuters nu a putut stabili deocamdată dacă aceasta a fost confirmată. CNN a relatat mai devreme joi că cei doi lideri au programată pentru vineri o convorbire telefonică, dar a atenţionat că programul fostului preşedinte american - care se afla atunci în Milwaukee pentru a accepta nominalizarea Partidului Republican - suferă frecvent modificări.
Donald Trump a spus că va pune capăt războiului din Ucraina chiar înainte de a fi învestit ca preşedinte, în ianuarie 2025, în cazul în care va câştiga scrutinul din 5 noiembrie, deşi nu a dat detalii cu privire la cum ar proceda în acest scop. Un reprezentant al campaniei lui Trump a refuzat să comenteze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰