Ziua oficială a Reginei Marii Britanii, celebrată la Londra
A fost zi de sărbătoare, în Marea Britanie. 1.400 de soldaţi, 200 de cai şi 400 de muzicieni au făcut spectacol la parada organizată în cinstea Reginei Elisabeta a II-a.
A fost zi de sărbătoare, în Marea Britanie. 1.400 de soldaţi, 200 de cai şi 400 de muzicieni au făcut spectacol la parada organizată în cinstea Reginei Elisabeta a II-a. Suverana, care a împlinit 93 de ani, a strâns în jurul său aproape toată familia regală. Inclusiv Meghan, care a devenit mamă în urmă cu o lună, şi-a făcut apariţia alături de ducesa Kate. În centrul atenţiei a fost însă întreaga zi cel mai mic fiu al prinţului William.
În frunte cu Regina Elisabeta, membrii familiei regale au urmărit parada aeriană, ca în fiecare an, din balconul Palatului Buckingham.
Elicoptere şi 20 de avioane de luptă au brăzdat cerul senin al Londrei într-o demonstraţie care i-a impresionat în special pe cei mai mici dintre alteţe.
La prima lui participare, prinţul Louis a atras toate privirile. În braţele mamei, apoi ale tatălui, a făcut cu mâna mulţimii, avioanelor şi celor 1.400 de soldaţi din faţa Palatului.
La 93 de ani, Elisabeta a doua a ales un costum alb cu inserţii argintii. Kate, în schimb, a mizat pe galben pai în timp ce Meghan a purtat o rochie bleumarin şi un pardesiu asortat. Cele două ducese au ajuns la Palat în aceeaşi trăsură, alături de Harry şi de ducesa de Cornwall. Prinţii Charles şi William, următorii în linia succesiunii la tronul britanic, au participat la ceremonii - călare. pe poze sunt printii calareti
Ziua de naştere a Reginei este pe 21 aprilie dar, potrivit tradiţiei, ceremoniile de stat au loc anual în al doilea weekend din iunie. Iar petrecerea va continua în familia Regală. Luni, prinţul consort Phillip împlineşte 98 de ani. Retras de doi ani din viaţa publică, el a lipsit, astăzi, de la ceremonii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰