Video Ziua Recunoştinţei, sărbătorită de americani cu un spectacol de zile mari. Care sunt atracţiile Paradei Macy's
Americanii sărbătoresc Ziua Recunoştinţei cu un spectacol de zile mari. Milioane de oameni vor lua cu asalt străzile New York-ului, cu ocazia celebrei paradei Macy's. La eveniment vor defila zeci de baloane uriaşe, care alegorice, iar de la spectacol nu va lipsi nici Moş Crăciun.
Parada Macy's este un eveniment tradiţional care dă startul sezonului de sărbători, iar oamenii sunt în extaz să vadă spectacolul de anul acesta. Pe străzile New York-ului vor defila 16 baloane gigantice personificate, 28 de care alegorice, 40 de vehicule gonflabile inedite, 12 fanfare, 700 de clovni şi 10 grupuri de spectacol.
"Aceasta este cea de-a 96-a paradă a noastră și suntem foarte încântați pentru că ne întoarcem mai în forţă ca niciodată. Aceasta este o mare sărbătoare americană. O așteptăm cu nerăbdare tot anul și chiar nu există nimic asemănător. Este un eveniment unic", a spus unul dintre participanţi. De Ziua Recunoştinţei, şi vedetele au împărtăşit cu fanii lucrurile pentru care se simt binecuvântaţi.
Ce vedete vor concerta la Parada Macy's
"Doar să fiu cu familia. În copilărie, ne uitam la fotbal și ne petreceam timpul cu prietenii și familia, și cred că doar să fim împreună, asta este ceea ce contează", a spus celebrul cântăreţ Joe Jonas.
"Să fiu cu copiii mei și să mă uit la acele filme grozave. Să stăm şi să ne uităm la <<Singur acasă>>", a transmis actorul Jason Momoa.
Ieri, 100 de voluntari au venit să ajute la punerea la punct a ultimelor detalii pentru mult aşteptatul eveniment. Printre vedetele care vor concerta la Macy's se numără Gloria Estefan, Jordin Sparks şi Sean Paul. Evenimentul de anul acesta va fi încheiat de Mariah Carey, cu celebra melodie cu care a intrat în cartea recordurilor: "All I Want for Christmas is You."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰