Video Tânăr, mort de infarct după ce medicii l-ar fi trimis acasă cu cremă şi vitamine. Ultimele sale cuvinte
Anchetă după moartea unui tânăr de 35 de ani, consultat de două ori de medici şi trimis acasă cu vitamine şi o cremă antiiinflamatoare. S-a întâmplat la spitalul din Braşov acolo unde bărbatul a ajuns cu dureri mari în piept. Familia îi acuză pe doctori că l-au tratat superficial, iar la câteva zile omul a murit. Reprezentanţii unităţiit medicale nu comentează cazul, dar poliţia a deschis un dosar penal. Povestea ne-a fost semnalată pe Fii Observator.
Valentin avea 35 de ani si a ajuns prima dată la spitalul Judeţean din Braşov înainte de Crăciun cu dureri puternice în piept. Familia acuză medicii că nu l-au luat în serios.
Ultimele cuvinte ale lui Valentin
"10 minute, au scăpat foarte repede de el. Nu l-au consulat ei, nu nimica. Au spus arată-mi unde te doare. El a arătat, a explicat. Şi a spus că e o durere de oase, de la frig. I-au dat o cremă, vitamină şi algocalmin", a declarat Alexandra Otves, soție.
Două zile mai târziu a ajuns din nou la acelaşi spital. Şi din nou a fost trimis acasă de doctori. "Atât a putut să îmi zică, eu nu mai pot. Nu m-au băgat medicii în seamă şi eu mor. Ai grijă de copilaşii mei", a mai spus soţia.
Valentin a trăit în agonie până acum o săptămână când s-a prăbuşit fără suflare în faţa celor doi copii de doar 3 şi opt ani şi nu a mai putut fi salvat.
"Coşmarul cel mai mare. Adică 16 ani să trăieşti cu un bărbat şi să ţi-l omoare medicii. Şi în faţa copiilor. Copilul meu zice că nu poate să închidă ochii că vede coşmarul ăla. Din cauza medicilor, nepăsarea", mai spune Alexandra Otves, soție.
I-a cedat inima
"Tensiunea dacă îi lua se vedea ritmul bătăii inimii, se vedea ceva. Dacă ei se ocupau şi îl consultau şi îi făceau analize mai detalitae se putea evita garantat 100%", a declarat Alex Mihai Ilie, cumnat.
Rezultatele preliminare arată că inima bărbatului a cedat. Poliţiştii s-au autosesizat şi au dechis un dosar penal pentru ucidere din culpă
"Colegii care investighează acest caz aştepată raportul pe care urmează să l elibere servciul de medicină legală", a declarat Inspector principal Daniel Zontea, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
Acum, cea mai mare unitate din zona, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, refuză să facă orice fel de comentariu în legătură cu acest caz pe motiv că, citez, informaţiile nu sunt de interes public.
Nu este singurul spital care e în mijlocul unui scandal în acest an. Ministrul Sănătăţii a trimis corpul de control la Constanţa, acolo unde doi copii au ajuns în comă după intervenţii chirugicale. Unul dintre ei, un băieţel de doi ani şi jumătate, a şi murit.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰