Al cincilea caz de infectare cu noua tulpină de Covid: Un bărbat de 69 de ani din Constanţa
Încă un caz de infectare cu Sars Cov-2, noua tulpină B.1.1.7, al cincilea, a fost depistat la un bărbat în vârstă de 69 ani, un pensionar din Constanța.

- Al cincilea caz de infectare cu noua tulpină de Covid
- La începutul anului, primul caz
- Încă două cazuri de infectare cu noua tulpină, depistate la Matei Balş
- Încă un caz la Suceava
Bărbatul a început să aibă simptome de boală în data de 28 decembrie 2020, iar în 02 ianuarie 2021 a efectuat un test RT-PCR al cărui rezultat a fost pozitiv. În perioada 4 ianuarie -6 ianuarie 2021 a fost internat în Constanța, după care, în data de 7 ianuarie 2021 ajunge într-o unitate medicală din București cu stare generală afectată.
În data de 17 ianuarie 2021, pacientului i se recoltează o probă pentru un nou test RT-PCR ce revine pozitiv, se ridică suspiciunea infecției cu tulpina B.1.1.7, se face secvențierea cu confirmare astăzi, 26.01.
Pacientul nu a călătorit în Marea Britanie și nici nu a venit în contact cu persoane infectate cu noua variantă de coronavirus. DSP Constanța are în desfăşurare o nouă anchetă pentru acest caz.
În prezent, pe teritoriul României au fost identificate 5 cazuri cu noua variantă de coronavirus SARS- Cov -2.
- Un fost consilier, candidat la Primăria Tulcea s-a sinucis. Şi-a anunţat decizia într-un video, pe Facebook: "Vă...
- Nenorocire pe șosea în Mureș. Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a izbit cu maşina de un cap de pod....
- Tradiții, obiceiuri și mesaje de Sfântul Gheorghe. Cine sunt sărbătoriții zilei de 23 aprilie
- Incendiu de groază în Drăgoieşti. 15 porci au pierit, un autoturism și tone de cereale, făcute scrum
- Cauza morții Valentinei, fata de 15 ani care a căzut cu trotineta în fața casei
La începutul anului, primul caz
Noua mutaţie a virusului SARS-Cov-2, care face ravagii în Barea Britanie, a fost confirmată pentru prima dată în România, pe 8 ianuarie. Analiza probelor pentru tânăra testată la Institutul Matei Balș a indicat prezenţa noii tulpini Covid, mult mai contagioasă.
Analiza probelor pentru pacienta testată la Matei Balş a fost finalizată, rezultând prezenţa noii tulpini de SARS-Cov-2, prezentă şi în Marea Britanie. Tânăra din Giurgiu nu a călătorit peste hotare.
Încă două cazuri de infectare cu noua tulpină, depistate la Matei Balş
Două cazuri cu tulpină SARS-CoV-2 în varianta B.1.1.7 descrisă în Marea Britanie, cu transmisibilitate crescută au fost depistate la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş. Ambele cazuri sunt din București şi nici una dintre cele două persoane nu a călătorit în afara țării.
Pacienții sunt în stare generală bună, se află izolați la domiciliu și sunt supravegheați de medicul de familie conform metodologiei în vigoare.
Încă un caz la Suceava
Noua tulpină de coronavirus a fost identificată şi la Suceava - primul judeţ grav afectat de pandemie. Mutaţia a fost descoperită în urma secvențierilor efectuate la Universitatea "Ștefan cel Mare". Proba biologică a fost recoltată acum o săptămână de la un pacient care a fost recent în Marea Britanie. Una dintre caracteristicile periculoase ale noii tulpini este aceea că rezultatele testului PCR la coronavirus pot fi fals-negativ. Asta înseamnă o rată mai mare de transmitere a virusului, din cauza liberei circulații a persoanelor infectate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Fii primul care comentează