Antena Meniu Search
x

Cinci copii de clasa a treia au ajuns de urgenţă la spital după ce s-au rănit încercând să recreeze scene din serialul Squid Game, în Franţa

Cinci elevi ai unei şcoli din Franţa au ajuns de urgenţă la spital, după ce au fost răniţi grav de colegii mai mari, încercând să recreeze o scenă din celebrul serial Squid Game.

Ovidiu Cojocaru
de Ovidiu Cojocaru

la 22.10.2021, 14:32

Squid Game, serialul momentului pe Netflix
Squid Game, serialul momentului pe Netflix - Profimedia

Incidentul a avut loc la şcoala George-Sand, din localitatea Cregy-les-Meaux şi a fost ţinut ascuns câteva zile. Cotidianul francez Le Parisien a relatat că totul a început când copiii din clasele a treia şi a şasea s-au întâlnit pe un coridor strâmt al şcolii.

Elevii se pregăteau să plece acasă, când unul dintre ei a venit cu ideea de a recreea o scenă a serialului. Potrivit anchetatorilor, copiii s-ar fi călcat în picioare, în speranţa că vor putea copia cât mai exact scenele celebrei producţii Netflix. Conducerea şcolii a anunţat că trei dintre elevi vor fi exmatriculaţi, fiind acuzaţi de iresponsabilitate. 

"Squid game", serialul-fenomen

 Între timp, după situaţii similare, şcolile din Marea Britanie au sfătuit părinţii să nu permită copiilor să vizioneze serialul de teamă că aceştia pot încerca ulterior să reproducă scenele văzute.

Lansat de Netflix la mijlocul lunii septembrie, serialul Squid Game a devenit rapid unul dintre cele mai vizionate seriale din lume. În cadrul episoadelor este prezentată povestea a 456 de participanți care trebuie să joace jocuri pentru copii pentru a câștiga până la 45,6 miliarde de woni. Această dramă sud-coreeană prezintă printre altele multe scene de crimă, împușcături, recoltare de organe sau chiar scene de sex. 

„Squid Game” a fost vizionat de pe 111 milioane de conturi în doar primele 17 zile de când a fost lansat, anunţă Netflix. Pentru a pune această performanţă în context, oficialii companiei spun că este primul serial original care depăşeşte pragul de 100 de milioane în primele 28 de zile petrecute în cadrul platformei.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Consumaţi şi deci cumpăraţi în mod regulat miere?
Observator » Stiri externe » Cinci copii de clasa a treia au ajuns de urgenţă la spital după ce s-au rănit încercând să recreeze scene din serialul Squid Game, în Franţa