Antena Meniu Search
x

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova: "Vom construi pas cu pas țara pe care am promis-o"

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale, devenind astfel prima femeie președinte din istoria Republicii Moldova. Rezultatele preliminare după procesarea a peste 99% din voturi arată că liderul formaţiunii PAS a obținut 56,91%din voturi, în timp de Igor Dodon a primit 43,09% din sufragii.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 16.11.2020, 08:18

Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova
Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova - Profimedia
  • Maia Sandu câștigă în aproape toate raioanele Republicii Moldova.
  • Nordul și regiunea transnistreană, adjudecate de Igor Dodon.

Maia Sandu, liderul formaţiunii proeuropene Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), este pe primul loc în scrutinul prezidenţial din Republica Moldova, conform rezultatelor anunţate de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău.

Citește și:

Maia Sandu a obţinut 56,91% din voturi, iar preşedintele în funcţie, Igor Dodon, un politician prorus, 43,09%, potrivit datelor anunţate de Comisia Electorală Centrală după procesarea a peste 99% din buletinele de vot.

Prezenţa la urne în turul doi al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova a fost de 52,74%, respectiv 1,64 milioane de alegători.

Maia Sandu, primită cu flori și aplauze la sediul partidului: "Vom construi pas cu pas țara care am promis-o"

Maia Sandu a fost primită cu flori și aplauze la sediul partidului, în urma anunțării rezultatelor preliminare. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Cea mai frumoasă echipă politică pe care a avut-o Republica Moldova. Avem foarte mult de muncit pentru a pune în practică ceea ce am promis.

O să construim pas cu pas țara pe care am promis-o. Prima sarcină este să unim societatea pentru lucrurile comune, pe cei care au votat astăzi și pe cei care nu au ieșit la vot", a declarat Maia Sandu, duminică seară, la sediul Partidului Acţiune şi Solidaritate, potrivit Jurnal.md.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri externe » Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale din Republica Moldova: "Vom construi pas cu pas țara pe care am promis-o"