O ploaie torențială a inundat Sofia, noaptea trecută. În 3 ore a plouat cât pentru jumătate de lună (Video)
O furtună puternică, însoțită de ploi și grindină, a făcut dezastru la Sofia, seara trecută. Apa a inundat străzi, metroul, magazine și subsoluri, după ce râul Perlovska a ieșit din matcă transformând bulevardele Evlogi și Hristo Georgievi din capitala Bulgariei, într-un canal.

- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Judecătorul care a anulat o decizie a CCR ar putea fi exclus. Colegii, avocaţii şi ministrul Justiţiei, şocaţi de situaţia creată
- Apa a inundat mai multe stații de metrou din capitala Bulgariei.
- Imagini publicate pe rețelele de socializare arată dimensiunea dezastrului.
Speriați, oamenii au sunat masiv la serviciile de urgență.
În timpul furtunii, pompierii au primit peste 140 de apeluri, scrie Novinite.
Potrivit publicațiilor bulgare, urgia a început aseară, în jurul orelor 20.00, și s-a oprit undeva spre miezul nopții.
În 3 ore, a plouat cât pentru o jumătate de lună, spun specialiștii.
- Turiştii şi localnicii vor putea vizita mormântul Papei Francisc, de luni
- Programul funeraliilor Papei Francisc. Cei mai importanţi lideri din lume vor asista la eveniment
- Poluare masivă în Dunăre, în apropiere de Belgrad: 82.000 de litri de petrol au ajuns în apă. Autoritățile...
- General rus, ucis într-o explozie în apropiere de Moscova. Bomba ar fi fost plasată într-o mașină și detonată...
- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, 11:00, pe observatornews.ro
În timpul furtunii, apa a intrat în stațiile de metrou, o parte din acoperișul unui hipermarket s-a prăbușit pe bulevardul Bulgaria, subsolurile mai multor clădiri au fost inundate, mai mulți copaci s-au prăbușit, iar curentul electric a fost oprit în mai multe zone ale orașului.
Din fericire, nimeni nu au fost rănit.
Imagini publicate pe rețelele de socializare arată dimensiunea dezastrului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol