Antena Meniu Search
x

Român reţinut la graniţa Italiei cu Franţa pentru furturi comise în Austria

Autorităţile italiene anunţă reţinerea lui Sorin Amariţei, un român de 40 de ani, acuzat de comiterea mai multor furturi în Austria.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 19.08.2019, 19:00

Românul urmează să fie extrădat în Austria
Românul este acuzat că a comis furturi de 28.000 de euro în Austria - La Riviera Online

Autorităţile italiene anunţă reţinerea lui Sorin Amariţei, un român de 40 de ani, acuzat de comiterea mai multor furturi în Austria.

Bărbatul se deplasa de la Paris către Roma, la bordul unui autocar înmatriculat în România, în momentul în care a fost reţinut la graniţa Italiei cu Franţa.

Românul este acuzat că a păgubit mai mulţi austrieci cu 28.000 de euro

Conform La Riviera Online, în momentul în care au verificat actele de identitate ale pasagerilor, poliţiştilor de frontieră italieni li s-a părut ceva ciudat în cazul lui Amariţei.

L-au invitat pe român să coboare din autocar şi au efectuat o verificare suplimentară în cazul acestuia.

Astfel au descoperit că Amariţei fusese dat în urmărire internaţională de autorităţile austriece pentru comiterea mai multor furturi cu o pagubă totală de 28.000 de euro.

Sorin Amariţei a fost încarcerat şi urmează să fie extrădat în Austria, pentru a fi judecat pentru infracţiunile comise.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Român reţinut la graniţa Italiei cu Franţa pentru furturi comise în Austria