Observator » Ştiri externe » Român reţinut la graniţa Italiei cu Franţa pentru furturi comise în Austria

Român reţinut la graniţa Italiei cu Franţa pentru furturi comise în Austria

Românul urmează să fie extrădat în Austria Românul este acuzat că a comis furturi de 28.000 de euro în Austria - La Riviera Online
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 19.08.2019, 18:55 | Modificat la 19.08.2019, 19:00

Autorităţile italiene anunţă reţinerea lui Sorin Amariţei, un român de 40 de ani, acuzat de comiterea mai multor furturi în Austria.

Autorităţile italiene anunţă reţinerea lui Sorin Amariţei, un român de 40 de ani, acuzat de comiterea mai multor furturi în Austria.

Bărbatul se deplasa de la Paris către Roma, la bordul unui autocar înmatriculat în România, în momentul în care a fost reţinut la graniţa Italiei cu Franţa.

Românul este acuzat că a păgubit mai mulţi austrieci cu 28.000 de euro

Articolul continuă după reclamă

Conform La Riviera Online, în momentul în care au verificat actele de identitate ale pasagerilor, poliţiştilor de frontieră italieni li s-a părut ceva ciudat în cazul lui Amariţei.

L-au invitat pe român să coboare din autocar şi au efectuat o verificare suplimentară în cazul acestuia.

Astfel au descoperit că Amariţei fusese dat în urmărire internaţională de autorităţile austriece pentru comiterea mai multor furturi cu o pagubă totală de 28.000 de euro.

Sorin Amariţei a fost încarcerat şi urmează să fie extrădat în Austria, pentru a fi judecat pentru infracţiunile comise.

Pe acelaşi subiect