Șoferul TIR-ului din Ialomița a condus toată noaptea și se grăbea să ajungă la pescuit
Șoferul TIR-ului care a provocat carnagiul cu 10 morți de la Sfântu Gheorghe, Ialomița, a condus toată noaptea și se grăbea să ajungă acasă pentru a putea merge apoi la pescuit.

Șoferul TIR-ului care a provocat carnagiul cu 10 morți de la Sfântu Gheorghe, Ialomița, a condus toată noaptea și se grăbea să ajungă acasă pentru a putea merge apoi la pescuit.
Bărbatul plecase ieri, la ora 16.00, din Târgu Jiu și urma să ajungă la Ciulnița (Ialomița), în apropiere de Slobozia.
Șoferul transporta pene de pasăre în camion, iar în această dimineață, cu numai câțiva kilometri înainte de locul cumplitului accident din Sfântu Gheorghe, Ialomița, bărbatul a oprit pentru a bea o cafea.
Potrivit unor surse, el se grăbea să ajungă acasă pentru a merge apoi la pescuit.
- Noi recomandări de la Poliţia Română, pentru a circula în siguranţă, după tragedia din Ialomiţa
- Accident groaznic în Ialomiţa, cu 10 morţi şi 7 răniţi. Un microbuz a fost lovit de un TIR
- Patru femei se zbat între viață și moarte după carnagiul de la Sfântu Gheorghe, Ialomița
- Cel mai mare stadion din România se degradează pe zi ce trece, iar reparaţiile vor costa peste 3 mil. €. Arena...
- Afacerea prin care Camelia şi Gabi au adus un colţ de Olanda în România. Turiştii vin de la sute de km pentru a...
În aceste condiții, polițiștii trebuie să afle acum motivul pentru care șoferul a pierdut controlul direcției și a pătruns cu camionul pe contrasens, acolo unde a spulberat un microbuz în care se aflau 16 oameni.
Accident cu 10 morți la Sfântu Gheorghe, Ialomița
Nenorocirea s-a produs în localitatea Sfântu Gheorghe din județul Ialomița, în jurul orei 05.00.
Microbuzul în care se aflau 16 oameni a fost efectiv spulberat de TIR-ul ajuns pe contrasens, iar impactul a fost unul devastator.
Zece oameni, respectiv cei doi șoferi și opt pasageri din microbuz, și-au pierdut viața pe loc.
Alte șase persoane au fost grav rănite și au ajuns la spitalul din Slobozia, dar și la spitalele Floreasca și Bagdasar-Arseni din Capitală.
Victimele cumplitului accident din Sfântu Gheorghe erau angajate Mega Image și zilnic făceau naveta către București.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰