29 iunie - Tradiții și obiceiuri de SFINȚII PETRU și PAVEL
Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular și SânPetru de Vară, aduce o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii
Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular și SânPetru de Vară, aduce o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii
Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de SÂNPETRU
Astăzi, femeile dau de pomană vase cu lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, colivă și colaci.
Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.
Dacă tună şi fulgeră azi, nucile şi alunele vor fi viermănoase.
Sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel se ţine timp de trei zile pentru ca agricultorii să fie protejaţi împotriva potoapelor şi pentru ca grânele lor să fie bogate.
În ziua Sfinților Petru și Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă. Despre cuci se spune că se transformă în şoimi în această zi, ei revenind la forma lor originala în ziua Bunei Vestiri.
Peste 260.000 de români îşi serbează onomastica în această zi de sărbătoare!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰