Observator » Inedit » "Aterizare de 10". O pisică a sărit dintr-un apartament în flăcări, de la etajul 5, scăpând fără nicio zgârietură, în SUA

"Aterizare de 10". O pisică a sărit dintr-un apartament în flăcări, de la etajul 5, scăpând fără nicio zgârietură, în SUA

Momentul în care pisica neagră a aterizat, în siguranță Momentul în care pisica neagră a aterizat, în siguranță - Chicago Fire Media / Twitter
Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.05.2021, 10:40 | Modificat la 14.05.2021, 16:10

O pisică neagră a scăpat dintr-un apartament în flăcări, sărind pe geam, de la etajul 5 al unui bloc din Chicago. Animalul a aterizat pe sol fără nicio zgârietură. Momentul săriturii a fost surprins de pompierii sosiți la fața locului pentru a lichida flăcările, iar imaginile au devenit virale pe rețelele sociale. 

O pisică neagră a reușit să scape dintr-un incendiu care a cuprins un bloc din Chicago, sărind de la etajul cinci. Felina a aterizat, pe sol, fără nicio zgârietură, scrie New York Post. 

Săritura "de 10" a fost filmată de pompierii sosiți la fața locului pentru a lichida flăcările. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale. 

Un fum negru se observă la etajul cinci al unui bloc din orașul american Chicago. La un moment dat, de la una dintre ferestre sare o pisică neagră, în țipetele martorilor. Din fericire, animalul a aterizat în siguranță, fără nicio zgârietură, apoi a fugit printre mașinile parcate în apropiere. 

Articolul continuă după reclamă

Purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri, Larry Langford, a dat asigurări că pisica nu a fost rănită. 

"Pisica s-a ascuns sub mașina mea, iar după câteva minute a ieșit din nou și a încercat să se cațere pe pereți pentru a ajunge acasă", a declarat Langford.