Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Buzele sunt oglinda minții! Ce spune forma lor despre tine

Buzele sunt oglinda minții, dacă ochii sunt fereastra către suflet. În funcție de cât de groase sau subțiri sunt, cu colțurile orientate în sus sau în jos, îți poți exersa abilitatea de a citi o persoană ca pe o carte deschisă!

de Redactia Observator

la 27.10.2015 , 11:32

Buzele sunt oglinda minții, dacă ochii sunt fereastra către suflet. În funcție de cât de groase sau subțiri sunt, cu colțurile orientate în sus sau în jos, îți poți exersa abilitatea de a citi o persoană ca pe o carte deschisă!

Pline, cu volum, în formă de inimioară, arată că persoana respectivă este foarte afectuoasă şi sensibilă. Femeile cu astfel de buze au un instinct matern pronunţat, iar cu trecerea timpului se dovedesc a fi mame bune, grijulii. Te poţi baza întotdeauna pe o prietenă din această categorie atunci când o problem îți bate la ușă. Va face tot ce este posibil ca să te scoată din necaz.

Buzele groase și un zâmbet larg indică gust pentru lux, dar şi un temperament generos. Femeile şi bărbaţii cu buze groase sunt foarte vorbăreţi. Când sunt într-un grup, ei povestesc vrute şi nevrute, iar uneori se întâmplă să devină obositori sau plictisitori. În niciun caz nu-i încredinţa un secret, fiindcă, în scurt timp, toată lumea îl va afla.

Articolul continuă după reclamă

Dacă te rătăceşti şi ai nevoie de indicaţii, cere ajutorul unei persoane cu astfel de buze. Va fi foarte încântată să-ţi ofere o mulţime de detalii ca să ieşi din încurcătură.

Femeile cu buze cărnoase sunt considerate sexi şi atrăgătoare. Conform unui studiu american, cele care au aceste trăsături sunt percepute de bărbaţi ca fiind mai disponibile pentru întâlnirile amoroase decât pentru o relaţie serioasă.

Persoana cu buzele subțiri și lungi caracterizează o persoană precaută și calculată. Nu va fi cel mai bun companion într-o excursie, fiindcă nu agreează aventura. La ea totul este pus la punct, măsurat, ordonat. De aceea nu reuşeşte să se bucure din plin de plăcerile vieţii şi nici nu poate să împărtăşească sentimente profunde. Nu scoţi nimic uşor de la ea pentru că este o fire introvertită.

Îți poți da seama și cât de darniceste cineva când vine vorba de sentimente: dacă buza superioară este mai subţire decât cea inferioară, persoana respectivă nu oferă la fel de mult pe cât primeşte într-o relaţie. Buza inferioară subţire indică generozitate şi capacitate de a oferi multă iubire. Dacă sunt simetrice, înseamnă că se pricepe la comunicare şi că ştie să echilibreze relaţia.

Scurte, indică o fire mai puţin vorbăreaţă. Pentru oamenii cu gura mică, viaţa personală este subiect tabu. Despre orice altceva au o părere, dar să nu-i întrebi despre relaţia cu partenerul sau despre prima noapte de dragoste, că nu afli nimic. Nu-şi spală rufele în public, îşi ascund emoţiile şi sentimentele. Spre deosebire de persoanele cu buze groase, acestea pot păstra cu uşurinţă un secret toată viaţa.

Strânse, sunt semn de frustrări sau furie suprimată. Forma buzelor sugerează că persoana se forţează să nu spună ceea ce gândeşte ori simte. Nu prea are sentimente pentru cei din jur, părând indiferentă la tot ce se întâmplă. Partea ei bună ar fi că nu se bagă unde nu-i fierbe oala, ci reacţionează numai când se simte „atacată”.

Și orientarea colțurilor gurii are un rol important în decodarea unui comportament. Cele curbate în jos descriu o persoană cu care este foarte dificil să te împritenești, fiindcă tinde să fie mereu nemulţumită. Are mai degrabă un ton pesimist, iar de cele mai multe ori spune: „Eu nu voiam aşa”, „Mie nu-mi place aşa” sau „Sunt foarte dezamăgită...”. Cele cu colțurile curbate în sus crează o atmosferă de confort. Este o plăcere să o cunoşti , fiindcă este cordială, optimistă, veselă. Îi molipseşte pe ceilalţi cu bună dispoziţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Buzele sunt oglinda minții! Ce spune forma lor despre tine