Colț de rai în "Delta Ardealului" - Stufărişurile de la Sic
Ştiaţi că Delta Dunării nu e singura deltă de la noi?! În Transilvania există o rezervaţie oarecum similară, care aproape că îi face concurenţă. Delta Ardealului, aflată la nici 50 de kilometri de Cluj, face parte din cele zece astfel de minuni ale naturii, din Europa. Zona este cunoscută şi ca Stufărişurile de la Sic, o arie protejată de interes național, care se întinde pe un ţinut de poveste.

Despre Delta Dunării toată lumea ştie că este una dintre cele două mari delte ale Europei, mai mica decât Delta Volgăi, şi mult mai mare decât celelalte şapte. Dar despre a 10-a "deltă" a Europei nu se ştie mare lucru, cu atât mai mult cu cât o găseşti unde te-ai aştepta mai puţin: în Transilvania.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰