Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fotografii care au zguduit lumea: De la copilul sirian găsit mort pe o plajă din Bodrum la fetiţa sudaneză "pândită de vultur"

O fotografie în care apărea un copil sirian de trei ani, adus de mare pe o plajă din stațiunea turcească Bodrum, a circulat pe rețelele de socializare la începutul acestei luni, provocând compasiune, dar și revoltă față de indiferenţa statelor occidentale în problema refugiaților.

de Redactia Observator

la 15.09.2015 , 11:03

O fotografie în care apărea un copil sirian de trei ani, adus de mare pe o plajă din stațiunea turcească Bodrum, a circulat pe rețelele de socializare la începutul acestei luni, provocând compasiune, dar și revoltă față de indiferenţa statelor occidentale în problema refugiaților.

Valul de reacţii este interesant de analizat, în contextul în care şi alte poveşti dramatice nu au avut un impact atât de puternic asupra publicului. Este de ajuns să amintim imaginea fetiţei sudaneze "pândite de un vultur" sau cea a copilului columbian, prinsă între dărţmăturile casei, în urma erupţiei unui Vulcan.

Viralizarea unei drame. De ce un copil sirian mort impresionează mai mult ca unul sudanez, pândit de un vultur?

Articolul continuă după reclamă

Imaginile cu trupul neînsuflețit al micuțului imigrant sirian au făcut înconjorul lumii, fiind publicate de toate marile ziare ale lumii, din Statele Unite până în Europa, Australia și China. În plus, a fost creată şi o pagină oficială a victimei care a reunit aproximativ 7.000 de oameni impresionaţi de drama micuţului. De ce fotografia micului sirian a impresionat mai mult decât cea a unuia pândit de un vultur sau a altuia, prins între dărâmături? Răspunsul este uşor de intuit: actualitatea, impactul reţelelor de socializare şi apropierea geografică. "În general, ne-am obişnuit cu foametea din Africa şi cu dezastrele natural, de tip cutremur, erupţie vulcanică, inundaţie. Problema siriană e una nouă, neobişnuită, oamenii sunt mult mai interesaţi de nou, de actualitate. În plus, părinţii copilului sirian au fost surprinşi în timp ce luptau să schimbe o stare de fapt, pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor lor", a explicat pentru Observator psihologul Diana Ioaneş. În plus, specialistul a punctat că oamenii recţionează mult mai puternic atunci când victima e un copil, şi nu un adult, una singură, şi nu un grup întreg.

2015: Povestea copilului sirian înecat

Aylan Kurdi, fiul unor refugiaţi sirieni din Kobani, un orăşel afectat puternic de răyboiul civil, a murit înecat după ce ambarcațiune în care se afla s-a răsturnat, aproape de ţărmul Mării Egee, în timp ce încerca să ajungă pe insula grecească Kos. Odată cu el, şi-au găsit sfârşitul şi mama şi fratele lui mai mare, ale căror cadaver nu au fost aduse la mal. Tatăl celor doi băieți, Abdullah, a fost găsit în stare de semiconștiență și dus la spital, în apropiere de Bodrum. Familia lui Abdullah s-a numărat printre cei 12 refugiați sirieni care au murit înecați, încercând să ajungă la Kos după ce două ambarcațiuni, transportând în total 23 de persoane, au naufragiat.

În urma acestei drame, tatăl lui Azlan, unicul supravieţuitor al familiei, nu a mai vrut să ajungă în Occident, preferând să se întoarcă înapoi în Siria, în localitatea sa natală. Chiar dacă e o localitate aflată sub asediul trupelor Statului Islamic, bărbatul şi-a asumat riscul revenirii pentru a-şi îngropa soţia şi cei doi fii. Cheltuielile de repatriere ale imigrantului și ale trupurilor neînsuflețite ale copiilor și soției sale au fost suportate de guvernul turc.

1993: Povestea "copilul sudanez pândit de vultur"

O fotografie de Pulitzer, o faimă iluzorie obţinută de un fotograf American, o sinucidere: este bilanţul din spatele unei imagini care a produs rumoare în rândul a milioane de oameni. Este una dintre cele mai celebre fotografii din lume, realizată în 1993, în Sudan, de fotograful Kevin Carter. După ce Carter a primit şi un premiu Pulitzer, lumea a reacţionat virulent. De ce fotograful nu a sărit în ajutorul fetiţei pândite de vulturul care aştepta să moară, ci a preferată doar să fotografieze scena? La un an, în 1994, Kevin Carter se sinucidea. Fetiţa din fotografie a fost considerată de toată lumea moartă, iar sinuciderea lui Carter a fost pusă pe seama remuşcărilor.

1985: Povestea fetiţei prinsă între dărâmături

Frank Fournier a fotografiat-o pe Omayra, o fetiţă de 13 ani, prinsă între dărâmături după ce vulcanul Nevado del Ruiz a erupt în 1985 şi a distrus un întreg sat din Columbia. În mod previzibil, oamenii au fost indignaţi să vadă lipsa de reacţie şi de solidaritate a autorităţilor columbiene faţă de victimele dezastrelor naturale. otrivit paramedicilor și jurnaliștilor care erau la față locului, Omayra a fost puternică până la sfârșitul vieții. Timp de trei zile, cât a durat agonia, fetiță se gândea numai la momentul când se va duce din nou la școală și se va jucă alături de prietenii săi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Fotografii care au zguduit lumea: De la copilul sirian găsit mort pe o plajă din Bodrum la fetiţa sudaneză "pândită de vultur"