Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Toate gospodinele au greșit până acum! INGREDIENTUL BANAL care face gogoşile pufoase şi nemaipomenit de gustoase

Aburinde şi pufoase, gogoşile sunt la fel de gustoase simple sau umplute cu gem ori ciocolată. Află cum se fac cele mai bune gogoşi clasice, ca în vremea copilăriei

de Redactia Observator

la 23.11.2015 , 15:19

Aburinde şi pufoase, gogoşile sunt la fel de gustoase simple sau umplute cu gem ori ciocolată. Află cum se fac cele mai bune gogoşi clasice, ca în vremea copilăriei.

Ingrediente:

500 gr. făină

Articolul continuă după reclamă

120 gr. unt sau margarină

40 gr.  drojdie proaspătă

1 lingură zahăr

1 linguriţă de rom

1 vârf de linguriţă de sare coajă rasă de lămâie

5 gălbenuşuri

350 - 450 ml de lapte

2 cartofi zahăr pudră zahăr vanilat

Mod de preparare: cartofii zdrobiţi, ingredientul magic  Puneţi la fiert cei doi cartofi, curăţaţi, spălaţi şi tăiaţi bucăţi. Se dizolvă drojdia în parte din laptele care a fost încălzit uşor, apoi se adaugă zahărul. Cele 5 gălbenuşuri se amestecă foarte bine cu sarea, după care se pun romul, zahărul vanilat şi laptele rămas. Peste făină să pune untul înmuiat, coaja rasă de lămâie, laptele amestecat cu gălbenuşurile şi drojdia înmuiată cu lapte şi zahăr. Zdrobiţi foarte bine cartofii fierţi, până se transformă într-un piure, şi adăugaţi-i în compoziţie. Cartofii sunt cei care vor face gogoşile pufoase ca zăpada proaspăt aşternută, pe lângă gustul aparte.  

Dospitul durează circa o oră

Compoziţia se frământă bine şi se lasă cel puţin o oră la dospit, într-un loc ferit de curenţi de aer, unde este cald. Aluatul obţinut nu trebuie sa fie tare, ci un aluat care se întinde uşor. Din aluatul crescut suficient se întinde o foaie groasă de aproximativ un deget, iar cu ajutorul unei căni sau al unui pahar se decupează gogoşile. După ce aţi terminat de tăiat, acoperiţi gogoşile cu un prosop şi lăsaţi-le să mai stea liniştite timp de 20 de minute: vor dospi din nou. Nu săriţi această etapă pentru că este posibil ca gogoşile să se întărească.  Dacă poftiţi la gogoşi umplute cu ciocolată sau dulceaţă, folosiţi două bucăţi de aluat pentru gogoşi simple pe care, înainte de a le coace, trebuie să le suprapuneţi, puneţi între ele o linguriţă de dulce, apoi lipiţi-le bine pe margine.  Gogoşile se prăjesc în baie de ulei foarte fierbine. Scăldăm câte 3 sau 4 şi le întoarcem pâna când s-au rumenit pe ambele părţi. Se scot pe un prosop de hârtie ca să se scurgă uleiul şi, după ce se răcesc suficient, le puteţi presăra cu zahăr pudră. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Toate gospodinele au greșit până acum! INGREDIENTUL BANAL care face gogoşile pufoase şi nemaipomenit de gustoase