Video Momentul decernării Premiului Prinţesa de Asturia pentru Literatură 2024. Ana Blandiana este primul scriitor român care primeşte distincţia
Şi uite o veste care ne face să ne simţim mândri că suntem români. Mergem acum în Spania, la Oviedo, acolo unde avem parte de o premieră.
Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură, pentru anul 2024, în prezenţa suveranilor spanioli.
Autoarea a peste 30 de cărţi de poezie, romane şi eseuri traduse în 25 de limbi, s-a impus în faţa altor 38 de autori care au concurat pentru acest premiu. Este primul scriitor român care primeşte această distincţie şi, astfel, intră în galeria marilor scriitori ai literaturii universale recompensaţi cu acest premiu, printre care Mario Vargas Llosa sau Arthur Miller.
Premiile Prinţesa de Asturia sunt decernate în fiecare an de Fundaţia prinţesei moştenitoare a Spaniei şi sunt însoţite de un cec în valoare de 50.000 de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰