Antena Meniu Search
x

Viața ta în NUMERE! Cât de mult s-a schimbat lumea de când te-ai născut tu

Este viața noastră mai bună sau mai rea? Dacă urmărești știrile, poți deveni ușor pesimist. Însă, lucrurile nu sunt chiar așa.

Este viața noastră mai bună sau mai rea? Dacă urmărești știrile, poți deveni ușor pesimist. Însă, lucrurile nu sunt chiar așa.

Ponderea știrilor negative este copleșitoare, în timp ce știrile pozitive sunt de multe ori trecute cu vederea. Mulți dintre noi considerăm că umanitatea este pe cale de dispariție și că Omenirea nu este pe drumul cel bun, însă statisticile spun altceva.

Site-ul humanprogress.org și-a propus să prezinte dovezile științifice și statistice care demonstrează o creștere a progresului uman și a nivelului de trai peste tot în lume, dar în special în țările în curs de dezvoltare, în ultimii 50 de ani.

  • Astfel, dacă în 1966, speranța de viață era de 56 de ani, astăzi ea este de 72 de ani. Asta înseamnă o creștere de 29 la sută
  • Din 1000 de copii născuți, 113 mureau înainte de a-și sărbători prima aniversare. Astăzi, numărul a scăzut la 32. Asta înseamnă o reducere de 72 la sută.
  • Venitul mediu pentru o persoană a crescut de la 6000 de dolari la 16.000 de dolari, ceea ce reprezintă o creștere cu 167 la sută.
  • Numărul caloriilor consumate de o persoană a crescut de la 2.300 de calorii per zi la 2.800 de calorii, o creștere cu 22 la sută
  • Durata medie de școlarizare în urmă cu 50 de ani era de 3,9 ani, astăzi aceasta a crescut la 8,4 ani, ceea ce înseamnă o creștere cu 115 la sută.
  • Nivelul democrației a crescut de la -0,97 în urmă cu jumătate de secol la 4,23, de la o scară la -10 la 10. Asta înseamnă o îmbunătățire cu 5,2 puncte procentuale.

Toate acestea sunt schimbări produse la nivel global.

Vrei să știi cât s-a schimbat România sau orice altă țară de când te-ai născut tu? Poți afla tot ce te interesează accesând pagina yourlifeinnumbers.org, unde vei putea alege anul nașterii tale sau orice alt an, precum și țara care te interesează.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Inedit » Viața ta în NUMERE! Cât de mult s-a schimbat lumea de când te-ai născut tu