Video Percheziţii la Compania de Apă Braşov. Cine sunt cei vizaţi de ancheta DNA
Percheziţii de amploare joi dimineaţă la Compania de Apă Brașov, într-un dosar de dare şi luare de mită şi trafic de influenţă. Printre cei vizaţi de ancheta procurorilor DNA sunt directorul companiei dar şi un vicepreședinte al Consiliului Județean Braşov. În această dimineaţă s-au făcut percheziţii la Compania de Apă şi la locuinţele din Braşov şi Galaţi ale suspecţilor.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, faptele infracționale s-ar fi petrecut în perioada anilor 2024-2025. Vorbim despre un dosar care este instrumentat de Serviciul Teritorial Brașov din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
În mod oficial, DNA nu a furnizat public informații legate de modul de operare de prejudiciu, însă surse judiciare afirmă că vorbim despre faptele de dare de mită, luare de mită și trafic de influență. Au fost nu mai puțin de 12 percheziții, din care patru la sediul unor instituții și restul percheziții domiciliare și percheziții la sediul unor societăți comerciale.
Două din percheziții au fost în Galați, restul în județul Brașov. Potrivit unor surse judiciare, vorbim despre operatorul rețelei de apă potabilă și canalizarea din Brașov și, de asemenea, despre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul Apei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰