Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu au ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va fi audiat acasă

Fostul premier Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu au sosit joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul mineriadei din 1990. Niciunul dintre cei doi nu a făcut declaraţii la sosirea la Parchetul General.

de Redactia Observator

la 25.04.2024 , 11:20

Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, la Parchetul General pentru a fi audiaţi în dosarul Mineriadei Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, la Parchetul General pentru a fi audiaţi în dosarul Mineriadei - Inquam Photos / George Calin

Ministrul Justiţiei Alina Ştefania Gorghiu i-a transmis, în 16 aprilie, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) cererile de urmărire penală primite de la preşedintele Klaus Iohannis, în dosarul Mineriadei din 1990 care îi vizează pe fostul prim-ministru Petre Roman şi fostul vicepremier Gelu-Voican Voiculescu. 

Petre Roman, în calitate de fost prim-ministru în perioada 26 decembrie 1989 – 26 septembrie 1991, este cercetat pentru infracţiuni contra umanităţii ”în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, care fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare

Gelu-Voican Voiculescu, în calitate de fost viceprim-ministru al Guvernului României în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii în variantele normative prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari) Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În acelaşi dosar este cercetat şi fostul preşedinte Ion Iliescu, acesta urmând să fie audiat la domiciliu.

Articolul continuă după reclamă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, în 2021, redeschiderea urmăririi penale împotriva lui Ion Iliescu în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Magistraţii instanţei supreme au început, în februarie 2018,  judecarea dosarului Mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care au fost trimise în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi fostul lider sindical Miron Cozma. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu au ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va fi audiat acasă